Mai multe locuri la şcolile de meserii, mai puţine la liceu. De la toamnă, aproape 30 de mii de elevi nu vor mai prinde loc în clasa a noua, în colegii şi liceele teoretice. În schimb, se vor putea îndrepta spre şcolile profesionale. Este măsura drastică prin care Ministrul Educaţiei vrea să rezolve criza forţei de muncă. Pentru că nu mai avem specialişti, e nevoie ca de aer de absolvenţi care să ştie o meserie.

Aproape 1.200 de clase a câte 25 de elevi. Atât înseamnă cele 29.400 de locuri care ar urma să dispară, din toamnă. Copiii care nu vor prinde loc la colegii sau la liceele teoretice, în clasa a noua, au alte variante.

Articolul continua dupa recomandari

Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei: Toţi cei care sunt înmatriculaţi în clasa a 8 -a în anul şcolar 2018-2019 vor avea locuri în şcolile profesionale, liceele tehnologice, în liceele vocaţionale.

Este o măsură luată în special din cauza crizei forţei de muncă. Avem tot mai puţini absolvenţi care ştiu o meserie, aşa că angajatorii au cerut o dublare a numărului de elevi în şcolile profesionale. Deocamadată, vor fi doar 5000 de locuri în plus.

Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinţi: Este bine că s-a mărit această cifră. Trebuie să întărim şcolile profesionale prin calitatea resursei umane, prin dotarea cu laboratoare şi să dezvoltăm, aşa cum spunea şi dna ministru, învăţământul dual astfel încât elevul să poată să facă practică la agentul economic

Electricienii, matriţerii, strungarii, frezorii şi tapiţerii sunt doar câţiva dintre specialiştii pe cale de dispariţie din România. Tinerii ori nu sunt atraşi de deprinderea unui meşteşug, ori, dacă ştiu o meserie, preferă să o practice în străinătate, pe bani mai mulţi.

Raian Ispasiu, antreprenor: În mod special tapiţerii nu se găsesc. Sunt pe cale de dispariţie, aş spune. Sunt generaţii care deja, anul asta, au ajuns la 45-47 de ani şi nu mai sunt tineri care încep să înveţe această meserie. Este un trend să fiu poate PR, să mă ocup cu marketing, e digitalizarea care e normal să fie un impact diferit

Aşa au ajuns patronii români să aducă angajaţi din străinătate sau să-şi pună pur şi simplu lacăt pe fabrici şi ateliere, din lipsă de ucenici.

Traian Barbu, tapiţer: Mai vin, dar pleacă foarte repede. Pentru că ori nu sunt compatibili, ori nu vor să stea în producţie 

Ministrul Educaţiei a anunţat că vrea să reducă numărul elevilor dintr-o clasă la 25, la şcolile gimnaziale. În condiţiile în care acum sunt şi peste 30 de elevi simultan într-o sală.