"Singura cale de a forma copii buni este să devenim mai întâi părinţi mai buni". Este motto-ul care l-a inspirat pe directorul unui colegiu din Oradea să organizeze o "şcoală a părinţilor" gratuită. Ajutaţi de pedagogi şi de profesorii şcolii, părinţii elevilor de clasa zero abordează teme importante pentru un start sănătos în viaţă.

Petreceţi timp cu copilul dumneavoastră. Şi dacă staţi un pic să vă gândiţi puteţi să vă petreceţi timp cu copilul dumneavoastră practicând activităţi fizice sportive. Atât dvs cât şi copilul.

Articolul continua dupa recomandari

La o şcoală din Oradea, adulţii au cursuri odată la două săptămâni.

Părinte: Cea mai grea meserie e de părinte, cred eu. Nu pot să zic că mă depăşeşte ceva, atât că vreau să aprofundez.

În prima lecţie, părinţii elevilor din clasele pregătitoare au învăţat cum să îşi disciplineze copiii cu un ton ferm dar cu o atitudine pozitivă. Iar cei care au pus în practică sfaturile dascălilor, au rămas surprinşi de rezultate.

Părinte: De când a început anul şcolar nu mai stăm pe telefon, ceea ce îi foarte bine, şi mă bucură foarte mult. Şi ne plimbăm foarte mult cu bicicleta, seara. Toţi, în familie.

Iulius Timar, director şcolar: Văzând copiii de clasa pregătitoare care vin şi plâng înainte de a rămâne la clasă şi atunci mi-am dat seama că abordarea din familie nu este una pozitivă. Aşa am gândit, de a veni în ajutorul familiilor, a părinţilor.

50 de părinţi au aflat cât este de important sportul în viaţa celor mici.

Daniela Marinău, profesor de educaţie fizică: Obezitatea este cea care cauzează foarte multe boli cardiovasculare. Cred că acesta este principalul motiv pentru care copiii ar trebui să practice sport. Să-şi întărească sănătatea, sistemul imunitar.

Potrivit statisticilor, în România unul din doi copii nu practică niciun sport. Singurele momente în care teoretic au activităţi sportive sunt în cele două ore de educaţie fizică, din programa şcolară.

Cursul pentru părinţi, va continua şi anul viitor. Vor fi vizaţi şi părinţii elevilor din clasele a patra şi a opta care vor învăţa despre igienă, vaccinare şi violenţă.