Sunt atât de multe cărţi bune de citit şi atât de multe informații de reţinut, încât uneori avem senzaţia că n-o să ne ajungă o viață ca să le putem parcurge pe toate. Din această nevoie au apărut metodele de citire rapidă și memorare creative, care pot fi aplicate și dacă ai 7 ani, și dacă ai 70 de ani. Copiii de la Clubul de Excelență al Fundației Dan Voiculescu participă la astfel de cursuri și se bucură că pot reține și învața informațiile mult mai repede. 

La cursuri participă copii cu vârsta între 7 și 14 ani, care au venit sa învețe noi tehnici de citire rapidă. Cu ajutorul psihologiei, al terapiei prin desen, copiii reușesc sa obțină rezultate remarcabile în ceea ce privește memoria creativă.

Articolul continua dupa recomandari

Miki Doican, prof. coordonator Curs de Citire Rapidă, Clubul de Excelență - De a lungul acestor întâlniri, prin jocuri, prin exerciții, învățăm diverse tehnici, prin care învățăm sa citim mai mult, mai bine, sa înțelegem ce citim, sa memorăm mai bine, să fim mai creativi, cu mai multă imaginație.

Fiecare copil are parte de atenție specială. Cu copiii de 7 ani se lucrează pe partea emoțională, iar cu cei mai mari, pe abilitatea de a citi eficient și de a înțelege textul. Însă, ceea ce este cel mai important, tuturor le transmite dragostea pentru lectură.

Miki Doican, prof. coordonator Curs de Citire Rapidă, Clubul de Excelență - Trebuie sa le cream copiilor obiceiul de citi zilnic, ei sunt tot timpul distrasi de tot felul de minuni tehnologice +9.40 prin multă interactivitate, prin multe exerciții noi reușim acest lucru.

Scopul cursurilor este acela de a învăța copiii cum să învețe, în timp ce împletesc pasiunile cu propriile abilități, astfel încât procesul de învățare să fie curiozitate, plăcere, descoperire.

Acest tip de educaţie pe care Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României l-a dezvoltat în ultimii 30 de ani le oferă copiilor activităţi plăcute şi motivante prin care se formează o punte între cunoştinţele predate de profesori şi punerea lor în practică.