Calendar Bac 2019. Ministerul Educaţiei vine în acest an cu un program schimbat al examenelor pentru prima sesiune de Bacalaureat. Pentru sesiunea de toamnă, în schimb, păstrează organizarea de anii trecuţi.

Calendarul pentru Bacalaureat 2019 a fost dat publicităţii încă de anul trecut, din 31 august şi aduce modificări substanţiale în cazul examenelor din prima sesiune.

Articolul continua dupa recomandari

Calendar Bac 2019, prima sesiune

Spre deosebire de anul trecut, când înscrierile au început la final de ianuarie şi probele orale au avut loc în februarie, în prima sesiune de Bac 2019, toate examenele au loc în vară, în perioada 3 iunie - 4 iulie. Oficial, prima sesiune se va încheia pe 13 iulie, când sunt publicate rezultatele după soluţionarea contestaţiilor.

Pentru examenele de simulare la Bacalaureat însă, nu a fost, deocamdată, anunţat programul.

Înscrierile în prima sesiune

Conform Ministerului Educaţiei, anul şcolar se încheie în acest an pentru elevii de clasele a XII-a şi a XIII-a, care intră în Bac, pe 31 mai. Înainte de finalul anului însă are loc primul pas către examenele din prima sesiune, adică procesul de înscriere, fără de care candidaţii nu pot participa la probe.

Înscrieri la prima sesiune de Bac 2019: 27 - 31 mai

Calendarul probelor orale la Bacalaureat 2019

Probele de competenţe deschid prima sesiunea de examene din acest an. Prima probă începe la doar 3 zile după încheierea anului şcolar şi a procesului de înscriere la Bac, adică pe 3 iunie. Se dau examene la limba română, limba maternă - pentru elevii care fac liceul într-o limbă a minorităţilor, competenţe digitale şi limbă străină. Ultimul examen oral are loc 8 zile mai târziu faţă de primul, adică pe 11 iunie.

PROBELE ORALE:

- limba română (proba A): 3 - 4 iunie

- limba maternă (proba B): 5 - 6 iunie

- competenţe digitale (proba D): 7, 10 şi 11 iunie. Oficialii din Învăţământ precizează că în cazul candidaţilor de alte confesiuni decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile pe 10 iunie, pot fi programaţi pentru a da proba de competenţe digitale în zilele de 7 şi 11 iunie.

- limba străină (proba C): 12 - 13 iunie

La aceste probe nu se dau note, ci doar calificative, care nu sunt luate în considerare la calcularea mediei generale la Bacalaureat 2019. Susţinerea lor este însă obligatorie pentru ca un candidat să poată fi declarat admis.

Calendarul probelor scrise de la Bac 2019

După examenele orale, candidaţii au o pauză de 18 zile. Intră apoi în focul probelor scrise, ale căror note vor fi decisive pentru stabilirea mediei generale. Primul examen începe pe 1 iulie, iar ultimul are loc 3 zile mai târziu, pe 4 iulie. 

PROBELE SCRISE:

- limba română (proba Ea): luni, 1 iulie

- limba maternă (proba Eb): marţi, 2 iulie

- proba obligatorie a profilului (Ec): miercuri, 3 iulie

- proba la alegere a profilului şi specializării (Ed): joi, 4 iulie

Candidaţi la Bacalaureat la Liceul Gheorghe Lazăr din BucureştiVezi 2 imagini în Galerie

Rezultate Bac 2019 în prima sesiune

După încheierea probelor scrise, profesorii vor avea la dispoziţie încă 3 zile pentru corectarea tuturor lucrărilor la care s-au făcut contestaţii, pentru ca afişarea primelor rezultate să fie luni, pe 8 iulie. Candidaţii nemulţumiţi de notele obţinute la scris mai au o şansă prin contestaţii, care sunt soluţionate într-o perioadă de 4 zile. Apoi, prima sesiune de Bac 2019 ia sfârşit prin afişarea rezultatelor finale, pe 13 iulie.

CALENDARUL REZULTATELOR DIN PRIMA SESIUNE:

- afişarea rezultatelor: luni, 8 iulie, până în ora 12.00

- depunerea contestaţiilor: luni, 8 iulie, între orele 12.00 - 16.00

- soluţionarea contestaţiilor: 9 - 12 iulie

- afişarea rezultatelor finale: sâmbătă, 13 iulie

Calendar Bac toamnă 2019

Cea de-a doua sesiune de Bacalaureat a anului se desfăşoară după modelul celor de anii trecuţi. După înscrierea candidaţilor, în luna iulie, au loc examenele, mai întâi cele scrise, la finalul lui august, iar apoi cele orale, în ultimele zile de august - începutul lui septembrie. Rezultatele la Bac toamnă 2019 sunt publicate pe 3 septembrie, iar cele finale 4 zile mai târziu, când, oficial, examenul de Bacalaureat din acest an ia sfârşit.

Desfăşurarea examenului de Bacalaureat din toamnă:

- 15 - 19 iulie: înscrierea candidaţilor pentru cea de-a doua sesiune

- 26 iulie: înscrierea candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe

PROBELE SCRISE:

- 21 august (miercuri): limba română

- 22 august (joi): limba maternă

- 23 august (vineri): proba obligatorie a profilului

- 26 august (luni): proba la alegere a profilului şi specializării

PROBELE ORALE:

- 27 - 28 august: proba orală la română

- 29 august: proba orală la limba maternă

- 30 august, 2 septembrie: competenţe digitale

- 2 - 3 septembrie: limba străină

REZULTATELE DIN A DOUA SESIUNE:

- 3 septembrie (marţi), până la ora 12.00: rezultatele la sesiunea a doua de Bacalaureat 2019

- 3 septembrie, orele 12.00 - 16.00: depunerea contestaţiilor

- 3 - 6 septembrie: soluţionarea contestaţiilor

- 7 septembrie (sâmbătă): afişarea rezultatelor finale

Anul trecut, peste 136 de mii de candidaţi s-au înscris în prima sesiune, iar în cea de-a doua peste 45 de mii. Rezulatele la Bac 2018 au fost publicate pe 5 iulie, iar cele din toamnă pe 1 septembrie.