Un euro profit la fiecare kilogram cules. Este performanţa de care se bucură producătorii de zmeură, mure şi coacăze, care au început să aprovizioneze magazinele româneşti. Investiţia iniţială se amortizează în trei ani, însă de la acest punct încolo, cu un set minim de cunoştinţe în agricultură, profitul este asigurat.

Suntem în plin sezon de cules mure. Pe o plantaţie de lângă Bucureşti, fructele coapte sunt adunate cu mare atenţie la detalii.

Articolul continua dupa recomandari

Gabriel Achim, producător de fructe de pădure: "Ca să fie dulce, trebuie să fie negru, mat şi puţin moale."

Gabriel Achim a plantat mai multe hectare cu arbori de mure, coacăze şi zmeură. Pentru că arbuştii s-au maturizat, acum lucrează pe profit.

Gabriel Achim, producător de fructe de pădure: "Mie îmi place să fiu realist şi să spun că am putea ajunge, la curat, la un euro pe kilogram, bănuţul care rămâne producătorului."

10.000 de euro este investiţia iniţială pentru un hectar de fructe de pădure. Din al treilea an, recolta este de 12 tone pe hectar. Adică, un profit de 12.000 de euro.

Gabriel Achim, producător de fructe de pădure: "Noi avem contracte cu cofetării, cu lanţuri mari de magazine, avem şi intermediari care vin şi cumpără de la noi."

Succesul plantatorilor este fructificat de intermediari. Aşa se face că zmeura, murele şi coacăzele crescute în România ajung la export. Marfa este asigurată, în primul rând, de producătorii mici.

Gabriel Achim, producător de fructe de pădure: "Intervine intermediarul care o ia de la el cu 7-8 lei şi o vinde afară, la sursa proprie, poate cu 4-5 euro. Se trezesc cu 400-500 de kilograme, se sperie că n-au unde să o dea şi vine şi profită altcineva de pe urma lor şi de-asta ajung afară."

Producătorii vând zmeura cu 12 lei kilogramul. În cazul murelor, preţul este de 8 - 9 lei. Coacăzele sunt date cu 10 lei kilogramul. În pieţe, vânzătorii pun un adaos de aproximativ 20%. 

Pe timp de iarnă preţul poate creşte şi de cinci ori. Plantele care dau fructe până în luna noiembrie asigură o producţie mai mică, astfel că cererea este mult mai mare ca oferta.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook