Centralele termice nu vor fi taxate. E anunţul reprezentanţilor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, care şi-au contrazis astăzi propriul directorul general. Autoritatea nu poate propune legi sau modificarea lor, spun cei din ANRE. Chiar şi aşa, discuţia pornită ieri de un oficial al companiei i-a pus pe jar pe cei care au renunţat la sistemul centralizat de încălzire.

Vestea ca centrale termice ar putea fi impozitate a intrat repede în casele oamenilor. În Timişoara, de exemplu, o familie a renunţat la sistemul centralizat de încălzire de peste doi ani. A ales să cumpere centrala fără să se gândească o clipă că ar putea plăti şi o taxă pentru asta.

Articolul continua dupa recomandari

Taxarea proprietarilor de centrale termice ar fi legată de poluarea pe care acestea o produc. Doar că, spun oamenii, în ultimii ani nu se mai pot pune în discuţie astfel de probleme.

Producătorii centralelor de apartament s-au chinuit cu ajutorul tehnologiei sa construiască centrale cât mai prietenoase cu mediul. De exemplu, o centrală de 47 de kilowatti produce noxe de aproximativ 20miligrame per kw. Discuţia despre taxarea centralelor de apartament s-a purtat ieri, în Parlament.

"Ne gândim să vedem dacă nu există totuşi soluţii prevăzute în Directivele europene, pentru ca taxarea de mediu să poată fi impusă şi acestor centrale individuale." - Viorel Alicuş, director general în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei

Astăzi, însă, directorul a fost contrazis de şefii lui. De altfel Autoritatea Naţională pentru Reglementarea Energiei nu poate modifica legea, conform statutului pe care îl are.

"În conformitate cu legea de organizare și funcționare, ANRE nu are drept de inițiativă în privința emiterii/modificării legislaţiei primare în domeniu și nici cu privire la stabilirea politicilor de taxe și impozite." - ANRE

Ideea taxării celor care au propriile centrale termice nu este una nouă. În 2014, premierul Victor Ponta anunţa că măsura este pregătită. În urma nemulţumirilor de atunci, Guvernul a renunţat la ea.

Din 2012, de când românii s-au putut deconecta de la sistemul de încălzire centralizat, şi până acum, peste 215 mii de persoane au ales să îşi monteze centrale proprii pentru încălzirea locuinţelor.