Românii îşi vor putea instala acasă panouri fotovoltaice cu bani de la stat. Fondul de mediu a anunţat că va subvenţiona în proporţie de 90 la sută montarea unui astfel de sistem. Beneficiarul trebuie să vină cu restul banilor. Legislaţia le permite acum oamenilor să şi vândă surplusul de energie în reţea. Cu ajutorul acestor panouri, economiile lunare ajung şi la câteva sute de lei. Iniţiativa statului este bună, spun cei din domeniu, dar are şi câteva minusuri care îi vor opri pe mulţi să nu se înscrie în program.

20 de mii de lei, adică puţin peste patru mii de euro - este suma pe care statul o va acorda celor care îşi montează un sistem cu panouri fotovoltaice acasă. Instalaţia transformă energia solară în energie electrică. Spre deosebire de panourile solare care utilizează căldura solară, fotovoltaicele folosesc energia luminoasă.

Articolul continua dupa recomandari

Pentru a vă instala panouri fotovoltaice pe o astfel de casă aveţi nevoie de un sistem de minimum 3 kwh, adică 10-12 panouri care vor produce, în fiecare lună, 450 de kwh. Asta înseamnă, raportat la un consum mediu, o economie în fiecare lună de până la 200 de lei.

Legislaţia le permite românilor şi să vândă surplusul de energie în reţea. Consumatorul devine astfel şi producător, adică prosumer, şi va fi plătit pentru energia pe care o va livra.

Sistemul fotovoltaic poate produce 80% din consumul casei. Vara putem folosi 10% şi 90% vom trimite în reţea, iar iarna putem trimite doar 10% maxim şi 90% luăm din reţea - Adrian Marin, administratorul unei firme de instalații panouri

Panourile fotovoltaice au o durată medie de viaţă de 20 de ani. Pentru a deveni prosumer, o persoană are nevoie de acordul distribuitorului de energie. Costurile cu racordarea ajung şi la o mie de euro.

Programul a stârnit însă şi controverse. Firmele care doresc să se înscrie pe listă trebuie să facă montajul pe banii lor, urmând ca abia apoi să îşi recupereze suma de 20 de mii de lei de la stat.

Firmele se pot înscrie până la 1 martie în program. Statul are bani pentru a subvenţiona doar 30 de mii de astfel de sisteme. Specialiştii spun că investiţia iniţială se poate recupera într-un an şi jumătate.