Economistul Lucian Isar lansează o nouă informație despre BNR și aurul Băncii Naționale:

“Problema lui Isărescu legată de aur nu este cantitatea de aur depozitată, ci venitul care s-ar fi putut obține de pe urma acestei operaţiuni. Aurul aparţine statului român, inclusiv veniturile care ar putea fi generate din această deţinere. BNR insistă să nu răspundă pe tema aurului. A deschis şi un muzeu fals ca să distragă atenţia. Din răspunsul BNR rezultă că BNR ţine aurul la Londra şi îi costă custodia. BNR susţine că a făcut suficienţi bani în trecut, până în 2006, încât să îşi permită să fie generoşi cu cineva anume în ultimii 10 ani.

Articolul continua dupa recomandari

La o rentabilitate medie de 1,5% pe an, în ultimii 10 ani, suma lăsată pe masă depăşeşte 375 MILIOANE de dolari, adică 37,5 milioane pe an (un avion nou, 2 spitale, 250.000 pensii a câte 150 de euro pe lună, venitul lunar al lui Isărescu pentru 78 de ani).

Ăsta da cadou. Suma aceasta Nu a intrat în bonusul lui Isărescu, dar ar fi putut să intre. E generos. A lăsat-o cu totul, la alţii!”, scrie Isar, pe site-ul personal.

Lucian Isar a explicat că nu speculează, ci face referire la informaţii oficiale ale BNR.

“63 de tone de aur. Echivalentul a 2,5 miliarde de dolari. Sunt zeci de ani de când e aurul acolo. Ultimul transport, aşa cum recunoaşte BNR, a fost făcut în 2002. Nu sunt opinii personale, sunt declaraţii oficiale ale BNR. Din 2006 nu mai primeşte venituri, din 2006 plăteşte taxe de custodie, argumentând că a făcut suficienţi bani în trecut cât să îşi permită acest cost în ultimii 10 ani. Referitor la aur, când s-a lansat prima dată această ştire, BNR a infirmat, spunând că tot aurul este în ţară. Vă aduceţi aminte, au fost jurnaliştii invitaţi în BNR, să facă poze cu aurul. E, între timp, au mai nuanţat. Ce întreb eu este cât ne costă să ţinem aurul altundeva.”