Angajații români din sectorul bugetar au salarii mai mari față de cei din mediul privat, iar asta este una dintre anomaliile din economia noastră, avertizează economistul-șef al Băncii Naționale. Valentin Lazea atenţionează că în majoritatea țărilor europene situaţia e exact pe dos. 

Această situaţie, cu salarii mai mari ale bugetarilor faţă de cele din sectorul privat, poate avea consecințe grave pentru România pe termen lung, atrage atenția economistul-şef al BNR. 

Articolul continua dupa recomandari

„Foarte puține state din Europa au salarii mai mari la stat decât în mediul privat. De regulă este invers. De regulă, sectorul privat, cel expus competiției internaționale- acolo au loc primele majorări", spune Valentin Lazea

România trebuie să decidă spre ce direcție vrea să meargă pe termen lung; dacă vrea să fie la fel ca celelalte țări din zona euro, trebuie să fim asemănători la cât mai multe aspecte, nu doar la cele care ne convin, a mai declarat economistul-șef al Băncii Naționale a României.

„Dacă, prin cereri disproporționate, se afectează echilibrele macro, adică România încetează să mai îndeplinească criteriile de inflație, criteriile de deficit extern șamd.- cum vă refereați la creșteri salariale peste productivitatea muncii, atunci, cu fiecare an cu care noi nu îndeplinim aceste criterii, fiecare an amână intrarea noastră în zona euro și, să zic, în zona civilizată. Dacă vrem și preferăm câștigurile pe termen scurt- cum se pare că sunt preferate în România amânăm sine die intrarea în zona euro. Asta e lucrul pe care toată lumea trebuie să îl înțeleagă. Sigur că lumea se gândește la cămașă că este mai aproape de corp decât paltonul. Dar trebuie toată lumea să conștientizeze că România, ca entitate, se poate dezvolta numai în anumite restricții", precizează Valentin Lazea. 

Vezi 2 imagini în Galerie

Între 2009 și 2017 salariul real, cel pe care îl primește salariatul în mână, a crescut cu circa 45%, iar productivitatea muncii a crescut doar cu circa 27%. Pe de altă parte, costul unitar al forţei de muncă - adică toate cheltuielile suportate de angajator, a crescut cu 14%, potrivit cifrelor prezentate de reprezentanții BNR.