Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a declarat, marţi, că România are o rată de absorbţie a fondurilor europene de 26 la sută, procent apropiat de media Uniunii Europene, adică 27 la sută.

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb a declarat că România a pornit de la o rată de absorbţie zero, iar din 2017 şi până acum a ajuns la 26 la sută.

Articolul continua dupa recomandari

"Am trimis la Comisia Europeană în decembrie, spre finalul lunii, mai multe cereri de rambursare şi aşteptăm să se întoarcă în România, cât de repede, încă 355 de milioane de euro. Acest procent de 26 la sută în cifre absolute înseamnă aproape 8 miliarde de euro. Opt miliarde de euro, investiţii de care au beneficiat şi beneficiază în continuare milioane de români, autorităţile locale şi tot ceea ce înseamnă mediu de afaceri", a adăugat Rovana Plumb.

Ministrul Fondurilor Europene a spus că astfel sunt sprijinite 12.000 de întreprinderi mici şi mijlocii, fiind create peste 24.000 de locuri de muncă, sunt acordate burse şi alte forme de sprijin pentru elevi şi studenţi, sunt organizate programe de screening, diagnostic şi tratament pentru diferite afecţiuni, amintind de contracte pentru infrastructură, mediu.