Tot mai mulţi români au prins gustul afacerii cu monede virtuale. Unii chiar au investit tot ce aveau în calculatoare performante pentru a obţine criptomonede. Reporterii noştri au intrat într-o fermă de minat.

Sute de calculatoare aranjate strategic într-o hală bine ventilată. Aşa arată o fermă care produce monede virtuale. Silviu a început afacerea în urmă cu un an şi jumătate. Avea atunci doar câteva unităţi. Toţi banii câştigaţi i-a reinvestit în aparatură. 

Articolul continua dupa recomandari

Silviu Ghiţă, proprietarul fermei de criptomonede:

Vorbim de niste plăci video la 2.000 de lei bucata, 8 placi video, o placa de baza, procesor, hard, ram, surse. Ajungi sa dai 3 mii de euro, patru mii pe un miner.

Criptomonedele se obţin în urma unor operaţiuni matematice complicate realizate de aceste calculatoare, care consumă foarte mult curent electric. Primele monede virtuale au apărut pe piaţă în urmă cu 10 ani şi au fost creaţia unui programator japonez. Cea mai cunoscută este Bitcoin, a cărei valoare pentru o singură untiate a scăzut în ultimele luni, de la 20 de mii de dolari, la 6 mii. 

La nivel global numărul unităţilor bitconi care pot fi minate este de 21 milioane de unităti. Pana acum au fost procesate 17 milioane, celelalte patru vor fi minate in următorii 100 de ani.

Silviu Ghiţă, proprietarul fermei de criptomonede:

Dificultatea creşte şi se extrag din ce în ce mai greu. Probabil ca ultimul bitconi va fi minat peste 200 de ani.

În această afacere de miliarde de dolari, au intrat şi doi bucureşteni, care au creat prima criptomonedă românească.

Creatorii spun că monedele lor se obţin şi se tranzacţionează mult mai uşor decât celelalte. 

Alexandru Panait, programator:

Criptomonedele pe care le minezi cu calculatorul tau poti sa le folosesti pt a plati servicii, produse. Exista magazine care accepta webdollars. Poti cumpara telefoane, calculatoare, masini, case am vazut.

În România, Banca Naţională a clasificat criptomonedele drept active speculative, extrem de riscante. În schimb, în Elveţia, bitcoin a primit un vot de încredere din partea sistemului bancar.