S-a încheiat prima emisiune de titluri de stat lansată de Ministerul Finanţelor Publice în cadrul Programului Tezaur - ediţia ”Centenar”, cu valoare de 1 leu.

Românii au investit peste 786 de milioane de lei în cadrul Programului Tezaur, ediţia ”Centenar”.

Articolul continua dupa recomandari

Titlurile de stat au fost achiziţionate prin unităţile operative ale Trezoreriei Statului, precum şi prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, situaţia subscrierii fiind următoarea: prin trezorerii: 644.269.745 lei (14.756 investitori); prin Poşta Română: 141.955.889 lei (4.946 investitori). 

Astfel, volumul total de subscriere atins, la data de 6 iulie, este de 786.225.634 lei.

”Având în vedere interesul crescut al populaţiei faţă de această metodă de economisire, emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua şi pe viitor, posibil şi cu alte maturităţi, până la epuizarea plafonului anual stabilit pentru anul 2018 la un nivel indicativ de 4 miliarde lei”, precizează Ministerul de Finanţe.