Propunere-şoc a ministrului de Finanţe! Eugen Teodorovici și-ar dori ca românii care au plecat în străinătate să nu poată munci mai mult de cinci ani pe teritoriul țării de adopţie. Declaraţia a fost făcută la dezbaterea „Criza forței de muncă", organizată de Intact Media Group. România are nevoie de aproape un milion de angajaţi, în toate sectoarele. Salvarea ar putea veni din învăţământul universitar dual, care combină teoria cu practica.

Piaţa muncii din România a intrat într-o criză fără precedent. Astăzi, ANOFM raportează aproape 30 de mii de locuri de muncă vacante, la nivel naţional. 

Articolul continua dupa recomandari

În realitate, însă, deficitul este mult mai mare. 

Construcţiile, domeniul IT, turismul şi industria ospitalităţii au cel mai mare deficit. O soluţie la această criză ar putea fi învăţământul dual, aplicat şi în mediul universitar. 

Considerăm că astfel de programe îi ajută pe studenţi să-şi dobândească acele competenţe pentru a avea o prestaţie cât mai bună în mediul de business, susţine DOREL PARASCHIV, prorector ASE Bucureşti.

Noi putem oferi pentru a derula un prim proiect pilot începând din ziua următoare când, din punct de vedere legislativ, asta va fi permis, a afirmat VALER HANCAŞ, director de comunicare și corporate affairs.

În ajutor, ar putea veni chiar statul, susţine ministrul Finanţelor. 

Statul vine şi plăteşte fie fonduri europene, nu conteză, din banul public, plăteşte ceea ce studentul prestează, deci firma se degrevează de anumite costuri, a afirmat Eugen TEODOROVICI, Ministrul Finanţelor Publice.

În prezent, găsirea unui job este o provocare pentru cei mai mulţi dintre absolvenţi. 

La terminarea facultăţii se lovesc de un zid tinerii. Li se cere experienţă, nu au de unde să o aibă pt. ca perioada de practică, fie ea cât de lungă, nu te ajută, a explicat ALESSANDRA STOICESCU, director executiv Intact Media Group.

Sistemul dual se aplică doar în învăţământul preuniversitar şi la cererea companiilor, care solicită elevi în practică. Asta în timp ce 17% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani nu studiază şi nici nu muncesc.  

Nu se poate face în medicină învăţământ dual, nu în arhitectură, dar în banking, managemnt, toate acestea ar fi un plus pentru un student pentru că deja are experinţă, ALESSANDRA STOICESCU, director executiv Intact Media Group.

Suntem în perioada în care cresc salariile, dar cred că este unul dintre criterii prin care putem să încercăm să oprim migraţia, susţine ECATERINA  ANDRONESCU, Ministrul Educației Naționale.

Tot pentru reducerea migraţiei, Teodorovici vrea ca toţi europenii să aibă permis de muncă, pe o perioadă determinată.

Permisul de muncă să fie acelaşi ca şi timp în toate statele. nu ai voie după primul permis să ţi-l reînnoieşti ca să fie obligat să migrezi în Europa. Maximum 5 ani şi La revedere. După cinci ani îţi cauţi loc de muncă şi te duci în altă ţară, este propunerea ministrului Finanţelor Publice. 

Reprezentanţii mediului de afaceri au declarat, la dezbaterea „Criza forței de muncă", organizată de Intact Media Group, că sunt gata să implementeze sistemul universitar dual chiar de anul viitor.