În nordul Capitalei, dar şi în marile oraşe ale ţării se închiriază locuinţe chiar şi cu două mii de euro. Cererea mare îi încurajează şi pe speculanţi, care cumpără apartamente la preţuri rezonabile, pentru a le vinde ulterior cu mii de euro mai mult.

În fiecare an, chiriile se scumpesc cu cel puţin cinci procente în zona de nord a Capitalei. În sud sau la periferii, acolo unde cererea este mai mare, creşterile sunt chiar şi de peste 15 procente. Investitorii au simţit gustul profitului şi au construit locuinţe în punctele fierbinţi ale oraşului. 

Articolul continua dupa recomandari

Alexandru Mihai, agent imobiliar: "Un lac, un parc şi apoi nişte lucruri artificiale cum ar fi un mall sau un poll de birouri ridică foarte mult preţul unui apartament."

De exemplu, un apartament cu două camere situat în zona Herăstrău se închiria în 2015 cu 1.300 de euro. În 2016, preţurile au început să crească. Aşa că, anul trecut, aceeaşi locuinţă se închiria cu 200 de euro mai mult. 

Investiţiile în imobiliare au devenit sursă de venit pentru mulţi români. În loc să-şi ţină banii în bancă, preferă să cumpere locuinţe pe care să le închirieze. 

Alexandru Mihai, agent imobiliar: "Dacă avem dobânzi la bancă de 2% sau până în 2%, în imobiliare puteţi să câştigaţi undeva până la 5-6% în sus, se poate ajunge şi la 8-9% în cazul unei investiţii foarte bune."

Totuşi, există şi riscuri. Analiştii spun că piaţa este supraevaluată în acest moment, iar creşterile accelerate de preţuri nu sunt deloc sănătoase pentru economie.  

Adrian Benta, analist fiscal: "Eu apreciez că suntem din nou într-o zonă din aceasta de bulă imobiliară şi suntem exact în situaţia începutului de criză din anul 2007 când preţurile la case au urcat nesustenabil."

Şi aşa cum au urcat, la fel de repede s-au prăbuşit atunci - lăsând mii de români îngropaţi în datorii, pentru case care şi-au pierdut valoarea, şi zeci de investitori în faliment, cu şantierele neterminate. Un scenariu care s-ar putea repeta oricând, avertizează analiştii.