Dacă plănuiţi o vacanţă cu maşina, trebuie să ştiţi că la drum lung, pe timp de vară, pot apărea şi neplăceri pentru sănătate. Respectarea unor reguli esenţiale legate de folosirea aerului condiţionat sau de efectele soarelui asupra autoturismului vă pot scuti de necazuri. Este obligatorie şi o vizită la service înainte de a porni la drum.

Filtrul de polen al maşinii poate căpăta un aspect dramatic doar după câteva luni. Bacterii periculoase pot să ajungă pe ţevile instalaţiei de climatizare şi apoi în interiorul autoturismului. Ele pot duce la dezvoltarea alergiilor, conjunctivitei, pneumoniei sau la scăderea sistemului imunitar. 

Articolul continua dupa recomandari

"Este recomandat să schimbăm filtrul la maximum un an sau chiar de două ori pe an În România e destul de mult praf şi el se înfundă mai des. Schimbarea filtrului costă foarte puţin, 100, 150 de lei cu tot cu manoperă", explică Dan Barbu, Preşedinte A.S.S.A.I.

Jetul de aer rece dăunează musculaturii feţei şi a gâtului. Aparatul de aer condiţionat îndreptat direct către noi poate chiar să provoace paralizie temporară, spun medicii. 

"Pacienţii se plâng de dureri de cap, de frunte, de uechi, de dureri dentare. Există şi cazuri de paralizie,afrigola cum îi zicem, noi, cauzată de frig sau de aer condiţionat mai intens. În concluzie, aerul condiţionat mai mult dăunează decât răcoreşte", spune medicul George Lungu.

Oricât de cald ar fi, Încercaţi să păstraţi o diferenţă de cel mult zece grade între temperatura din interior şi cea din exterior . 

În cazul unor maşini parcate peste 5 ore în soare, la 30 de grade Celsius, elementele din interiorul automobilului au emanat până la 4000 mg de benzen. De aceea când deschideţi maşina, simţiti un miros puternic de plastic încins. Indicat este să lăsaţi portiere deschise cîteva minute sau, dacă e necesar să plecaţi imediat la drum, deschideţi geamurile şi evitaţi pornirea aerului condiţionat. 

Benzenul este o substanţă toxică şi poate duce la apariţia cancerului, arată studii medicale. Parasolarele diminuează riscurile. Cei care folosesc pneurile de iarnă şi pe perioada verii, se expun şi mai mult pericolelor. 

"Riscăm o explozie şi cred că nimeni nu şi doreşte o explozie a cauciului la 120 de km-/h. Anvelopa de iarnă are o textură mai moale , se încălzeşte, se încinge  mult mai repede , şi presiunea creşte în interiorul ei şi poate duce de la lipsă de aderenţă până la explozie", spune pilotul Alex Filip.

La fiecare 100 de kilometri parcurşi cu aerul condiţionat pornit, maşina va avea nevoie de jumătate de litru de combustibil plus. Pentru a reduce consumul, scăpaţi de greutăţile inutile din portbagaj sau din interiorul autoturismului.