Preţul barilului de petrol a depăşit în Statele Unite pragul de 70 de dolari, pentru prima oară după noiembrie 2014. Însă efectele se simt peste tot în lume.

Veştile nu sunt deloc bune pentru şoferi. Sunt şanse ca până la sfârşitul anului să ajungem să plătim chiar şi şase lei pentru un litru de benzină. Mai ales că de trei luni, preţul carburanţilor este în continuă creştere. 

Articolul continua dupa recomandari

Astfel, dacă în luna martie plăteam 5 lei şi 32 de bani pentru un litru de benzină şi 5 lei şi 41 de bani pentru un litru de motorină, preţul la pompă a ajuns să fie de 5,56 respectiv 5,64 de bani.

Iar dacă ţinem cont că urmează sezonul concediilor, atunci se anunţă o vară extrem de costisitoare pentru şoferi.

De exemplu, un drum spre Nisipurile de Aur, în Bulgaria, ar fi cu 30 de lei mai scump faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Iar pentru un drum către litoralul grecesc, diferenţa ar fi de 150 de lei.