Eugen Teodorovici a afirmat că în şedinţa de Guvern de joi va fi discutată o modificare legislativă ce are în vizor legea insolvenţei şi care prevede ca orice creditor care s-a înscris la masa credală să poată solicita falimentul firmelor care continuă să acumuleze datorii după începerea procedurii insolvenţei sau reorganizării.

Teodorovici a catalogat situaţia actuală privind firmele aflate în insolvenţă drept "un ajutor de stat mascat, pe care statul îl permite cu bună ştiinţă”, arătând că în prezent sunt aproximativ 28.000 de firme în insolvenţă, în faliment sau în reorganizare.

Articolul continua dupa recomandari

"Aşa este intenţia, (...) Au fost modificări legislative de mulţi ani făcute, din păcate un cadru legislativ care a permis situaţii care trebuie oprite.

Avem 63 de miliarde de lei în această zonă: firme în insolvenţă, în faliment sau în reorganizare. Avem cam 28.000 de firme în situaţia asta. Cam o mie şi ceva dintre ele au plan de reorganziare.

Şase mii şi ceva sunt în observaţie de ani de zile. Împreună, marea lor parte, acumulează încă datorii peste acel moment de intrare în insolvenţă, peste angajamentul de asumare de plată şi de necontinuare a datorilor faţă de bugetul de stat, a spus ministrul Finanţelor Publice.

Teodorovici a spus că este vorba despre un comportament care nu este corect faţă de mediul de afaceri.

El a menţionat că există o propunere ca, atunci când se doreşte intarea în insolvenţă, firmele să nu aibă datorii mai mari de 50 la sută la stat.

"Sunt firme care, cu motive obiective la bază, au intrat în insolvenţă şi atunci noi am propus în această ordonanţă chiar şi tăierea unor astfel de datorii pentru companii care fără această măsură nu pot continua. Adică sunt măsuri foarte bune pentru piaţă, de aceea avizul de la Consiliul Economic şi Social al fost unul favorabil. Şi atunci ăsta este un plafon pentru a face mai grea intrarea în insolvenţă a companiilor şi în spacial pentru că există o practică din partea unor companii de a intra şi a ieşi din insolvenţă, adică ele cu asta se ocupă”, a spus ministrul.

Sursă: News.ro