Grădinăritul devine o pasiune din ce în ce mai preteţioasă! Românii investesc mici averi în ceea ce ei numesc propriul colţ de rai. Florile, copacii şi arbuştii româneşti sunt la mare căutare în această perioadă, spun specialiştii în decoraţiuni exterioare. Clienţii plătesc şi mii de euro o dată pentru o grădină de vis.

Marian Pustai amenjazează de patru ani curţile şi grădinile bucureştenilor. Afacerea înfloreşte la propriu la începutul verii, pentru că abia face faţă comenzilor deloc ieftine. O amenajare poate costa mii de euro.

Articolul continua dupa recomandari

Marian Pustai, specialist decoraţiuni exterioare: "Grădina este lumina casei. Ai o curte frumoasă, iese şi casa în relief. De la an la an, tendinţa e în creştere. Se axează mult pe gazon şi apoi pe trandafiri, pentru că oricum, e floarea care rezistă cel mai mult."

Un metru pătrat de gazon plantat porneşte de la 9 lei şi poate ajunge până la 27 de lei cu tot cu manoperă, în timp ce foişorul şi mobilierul de grădină se vând cu mii de lei fiecare, în funcţie de materialul din care sunt construite.

Noutatea sezonului este sistemul de răcit terasa, care poate ajunge până la 450 de lei.

Specialiştii oferă şi sfaturi: cei care au gazon plantat, trebuie să ştie că e obligatoriu să-l aerisească de două ori pe an cu un dispozitiv special. Iar florile, precum trandafirii, hortensiile şi Mâna Maicii Domnului au nevoie de penumbră, pentru a rezista.