Imobiliare 2018. În luna ianuarie 2018, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 39.482 de imobile, potrivit Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Astfel, numărul caselor, terenurilor și apartamentelor de pe piaţa imobiliară, care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în prima lună a acestui an este cu 16.315 mai mare față de luna ianuarie 2017. 

Articolul continua dupa recomandari

Imobiliare 2018. Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna ianuarie 2018, în București – 4.931, Iași – 2.431 și Cluj – 2.374.

Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Olt – 274, Sălaj – 217 și Tulcea – 185.

Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna ianuarie 2018, a fost de 16.316, cu 5.406 mai mare față de luna ianuarie 2017.

Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 3.076, Cluj – 1.270 și Ilfov – 1.250.

La polul opus, se află județele Teleorman – 53, Gorj – 39 și Sălaj – 31. 

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în prima lună din 2018 sunt Arad – 633, Timiș – 614 și Brăila - 473.

Mai multe informații sunt disponibile pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, www.ancpi.ro, la secțiunea Statistici.