Veşti proaste pentru milioane de români. Guvernul nu garantează că pensiile şi alocaţiile vor fi majorate în acest an, potrivit legii, pentru că nu sunt suficienţi bani la bugetul de stat.

Prima veste proastă care vine de la premierul României, Ludovic Orban, este aceea că alocaţiile nu vor fi dublate la 1 august şi posibil, deloc anul acesta. Iar argumentul său este acela că nicăieri în lume nu s-au dublat alocaţiile de două ori într-un an, aşa că două majorări ar fi prea mult pentru moment.

Articolul continua dupa recomandari

Ele ar fi trebuit să crească de la 150 de lei la 300 - chiar de la 1 ianuarie. Dar Guvernul nu a cuprins suma necesară majorării în buget pentru că fondurile nu sunt suficiente în momentul de faţă. 

Nici pensionarii nu primesc veşti bune. Creşterea punctului de pensie de la 1.265 de lei la 1.775 de lei de la 1 septembrie rămâne în aer. Premierul spune că această măsură depinde de evoluţia economică. Pensia minimă rămâne şi ea la nivelul actual şi nu va creşte de la 1 septembrie la 775 de lei de la 704 lei. 

Atât premierul, cât şi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, susţin că pentru aceste majorări este nevoie de resurse suplimentare- bani pe care, deocamdată, statul nu îi are.