Guvernul României va introduce o suprataxare pentru sucuri şi băuturi răcoritoare cu adaos de zahăr pentru a obezitatea şi a reduce riscul de îmbolnăvire.

Luni, Guvernul urmează să modifice Codul Fiscal pentru stabilirea unor niveluri de taxare în funcţie de adaosul de zaharuri.

Articolul continua dupa recomandari

Modelul adoptat este cel din Marea Britanie şi arată astfel:

- băuturi racoritoare îndulcite cu zahar al caror continut de zaharuri este sub 5 g zaharuri / 100 ml produs – nu se aplică taxă;

- băuturi racoritoare indulcite cu zahar al caror continut de zaharuri este intre 5-8 g zaharuri / 100 ml produs –  se aplică o taxă de 0,8 lei / litru;

- băuturi racoritoare indulcite cu zahar al caror continut de zaharuri este peste 8 g zaharuri / 100 ml produs – se aplică o taxă de 1 leu / litru).

"Din punct de vedere la estimărilor finaciare, având în vedere datele statistice disponibile la nivelul INS, care estimează un consum mediu/locuitor de bauturi racoritoare de aproximativ 80 l/locuitor/ an și aplicand un nivel minim de taxare de 0,8 lei/litru la o populație de 20 milioane locuitori rezultă un impact bugetar pozitiv de 1,280 miliarde lei, cu mențiunea că dacă această taxare își atinge obiectivul de modificare a comportamentului populației spre consumul de sucuri naturale sau fără conținut de zaharuri, sumele încasate vor înregistra o scădere progresivă", se arată într-o informare a Guvernului.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recunoscut contribuţia alimentelor cu exces de ingrediente dăunatoare în etiopatogenia bolilor cronice netransmisibile, inclusiv a obezităţii şi a bolilor cardiovasculare.

În aria largă a măsurilor care au ca scop modificarea consumului de alimente nesănătoase există si posibilitatea suprataxarii unor produse care contin un nivel exagerat din nutrienti considerati dăunatori (zahăr, sare, grăsimi saturate).

"Această măsură descurajează consumul de alimente nesanatoase și aduce venituri care pot fi investite în educatie și sanatate. Aceste produse nesănătoase includ băuturile racoritoare îndulcite cu zahăr, băuturile energizante, alimentele fast-food, produsele cu adaos mare de zahăr si/sau sare, alimentele procesate bogate în grăsimi saturate sau în grăsimi hidrogenate", se mai arată în informarea Guvernului.