Există fructe şi în Marea Neagră! Şi sunt la fel de bune ca şi calamarii, caracatiţele sau creveţii aduşi de peste mări şi ţări. Pescarii de la noi culeg din larg rapane şi creveţi mici, numiţi garizi, care fac deliciul turiştilor ajunşi pe litoral.

Nu s-a luminat încă de ziuă, iar pescarii s-au întors la mal, cu bărcile pline de peşte şi fructe de mare aduse din larg. O parte din midiile şi rapanele adunate de ei din Marea Neagră ajung zilnic în bucătăriile restaurantelor de pe litoral. Iar tocănița din midii cu legume este unul din preparatele pe placul turiştilor.

Articolul continua dupa recomandari

Mai întâi, legumele se toacă mărunt şi se rostogolesc în puţin ulei încins. După ce se călesc, se adaugă midiile.

Iar când aroma legumelor s-a întrepătruns cu gustul puternic al mării din miezul midiilor, deasupra lor se presară puţin pătrunjel. Pe urmă, fiecare porţie e aranjată în farfurie, pentru ca mâncarea să fie o bucurie şi la vedere, nu doar la gust.

La final, mai e nevoie doar de un strop de răbdare, până când delicioasa tocană îşi pierde din căldura focului şi poate fi gustată.

Cu toate că midiile şi rapanele din Marea Neagră sunt delicioase şi întotdeauna proaspete, există şi români care preferă salata de fructe de mare din import. 

Dintre toate fructele de mare, midiile sunt considerate cele mai sănătoase. Specialiştii spun că, datorită antioxidanţilor pe care îi conţin, scoicile din Marea Neagră nu sunt doar nişte delicatese, ci şi adevărate medicamente naturale. Şi rapanele au un bogat conţinut de minerale, vitamine şi acizi graşi omega-3.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook