Din 10 mai, până la finalul lui 2019, trăim pe datorie! Este avertismentul dat de una dintre cele mai mari organizaţii mondiale pentru protecţia mediului, ai cărei specialişti spun că cetăţenii Uniunii Europene au epuizat deja resursele planetei pentru anul în curs. Consecinţele unui astfel de stil de viaţă sunt grave şi deja îşi fac simţit efectul.

Tornada din Călăraşi şi căderile violente de grindină din urmă cu două săptămâni ar putea deveni fenomene obişnuite atât pentru România, cât şi pentru restul Europei, atenţionează specialiştii World Wide Fund for Nature.

Articolul continua dupa recomandari

Rata cu care europenii consumă resursele naturale ale planetei este din ce în ce mai mare. Din 10 Mai deja am epuizat resursele pe care natura ni le-a pus la dispoziţie pentru 2019.

Europenii reprezintă doar 7% din populaţia lumii, dar consumă peste 20% din resursele pe care Pământul le poate genera într-un an. Iar asta înseamnă că restul ar trebui să le rămână celorlalţi oameni de pe alte continente. Mai exact, acest lucru înseamnă că doar europenii ar avea nevoie de 2.8 planete de resurse.

Roxana Bojariu, şeful Departamentului Climatologie al ANM: Şi în România avem o creştere a temperaturii medii anuale. Intensitatea precipitaţiilor creşte. Cantităţi mult mai mari de precipitaţii cad în timp scurt, localizat. Raţiuni teoretice ne îndeamnă să credem că vom avea modificări în statistica tornadelor pentru că ingredientele care favorizează tornadele, adică umiditate crescută, diferenţe mari de temp, vor fi şi ele accentuate în contextul încălzirii globale

Un raport publicat la începutul săptămânii arată o imagine sumbră pentru viitorul planetei. Întocmit de ONU şi 130 de guverne din întreaga lume, studiul arată că omul şi un milion de specii de pe Terra sunt amenințate cu dispariția.

Printre cauzele majore ale acestui declin se numără modificările privind folosirea resurselor, agricultura și pescuitul industriale și schimbările climatice provocate de industria combustibililor fosili.

La summitul UE desfăşurat joi, la Sibiu, Președintele Franței, Emanuel Macron, a propus o inițiativă privind mediul semnată de 8 state europene. Declarația prevede atingerea ţelului de zero emisii de dioxid de carbon CO2 până în anul 2050.