Diamantele au cucerit inimile iubitorilor de obiecte de preț prin strălucirea lor caracteristică. De la aprecierea câștigată din momentul aducerii lor pe Drumul Mătăsii, până la declarația de prietenie a celebrei Marilyn Monroe față de aceste nestemate, bijuteriile cu diamante s-au bucurat de admirația doamnelor de pretutindeni și au devenit alegerea principală pentru inelele de logodnă. Secretul lor în a acapara imediat orice privire constă în modul în care fură indiscret lumina și o reflectă înapoi cu generozitate.

Le fel cum nu există doi oameni la fel, gusturile privind aceste pietre prețioase sunt unul și unul. La prelucrarea lor, bijutierul manipulează jucăuș atuurile diamantelor pentru a le acomoda preferințelor fiecăruia: unele au o strălucire mai puțin intensă, complimentând o ținută sobră; altele, în schimb, atentează imediat la atenția celor din jur, transformând orice vestimentație într-o ținută excentrică. Pentru a găsi bijuteria corespunzătoare, există patru criterii pentru a alege diamantul: tăietura, culoarea, claritatea și numărul de karate. De departe cea mai importantă este tăietura, aceasta decizând cum va reflecta diamantul lumina. Deși tăietura și forma nu se găsec mereu în aceeași combinație de stiluri, am ales să prezentăm principalele forme după tipul de tăietură cel mai întâlnit, pentru a oferi un mic ghid amatoarelor de frumos.

Articolul continua dupa recomandari

Dacă vreți să ochiți cele mai strălucitoare diamante, trebuie să vă asigurați că ați ales unul cu o tăietură excelentă sau ideală. Nu vă preocupați, nu este nimic complicat la mijloc, ci doar o simplă urmărire a luminii. Ea intră prin partea superioară, numită coroană, trece spre pavilion, de unde este redirecționată, datorită unghiurilor pavilionului, înapoi spre tableta și coroana diamantului. Acea sclipire caracteristică unui diamant de calitate se datorează tocmai datorită reflectării luminii direct prin partea superioară (și cea mai vizibilă) a pietrei prețioase, sărind instant în atenția celorlalți.

Dintre diamantele cu tăietură ideală, amintim de cele cu formă rotundă, care reprezintă de departe cel mai popular model. Având nu mai puțin de 58 de fațete, este diamantul perfect pentru o strălucire puternică, reflectând aproape toată lumina pe care o primește și producând un efect irizant. Tăietura a devenit clasică datorită ușurinței cu care pot fi tăiate, din blocul inițial, două diamante rotunde, deși se renunță în timpul prelucrării la mai bine de jumătate din materialul original. Majoritatea celorlalte tipuri de diamante sferice sau cu muchiile rotunjite sunt considerate variații ale acestui tip.

Un model recent, apărut abia în anii ’60, este cel de tip prințesă. Deși posedă toate cele 58 de fațete standard ale unui diamant rotund, asemănarea este doar superficială. Forma este fie dreptunghiulară sau pătrată, iar din profil se prefigurează fațetele unor piramide inversate. Aceasta este o versiune economică pentru mediu: în momentul în care diamantele sunt extrase, se risipește mai puțin de o cincime din suprafața materialului pentru a fi transformat în bijuterie. Totuși, strălucirea caracteristică diamantului briliant se obține mai dificil.

Pentru persoanele care ar prefera o bijuterie mai puțin opulentă, există tăieturi care direcționează lumina atât spre tabletă, cât și în apropierea rondistei (marginea care separă coroana de pavilion). Astfel, partea mai puțin vizibilă a inelului acaparează din strălucirea tabletei, diminuând din luciul diamantului. Modelele cu acest tip de tăietură sunt considerate bune sau foarte bune, de preferat pentru ținute mai elegante, și având un raport superior calitate-preț.

Un amalgam de modele și forme corespund tăieturilor bune, cu diferite grade de strălucire și calitate. Dacă diamantele prințesă sau rotunde se obțin ușor din bocul din care au fost prelucrate, diamantele din această categorie provin din blocuri iregulare, având număr variabil de fațete și a căror valoare se estimează mai greu. Putem începe cu diamantul oval, cu o strălucire asemănătoare celui rotund, și care oferă un efect de alungire degetelor scurte sau nu tocmai subțiri, conferindu-le un plus de eleganță.

Cu un aer îndrăzneț și somptuos vine modelul tip marchiză, care prezintă printre cele mai mari tablete, părând să posede o suprafață mai generoasă decât în realitate. Cu fațetele distribuite într-un tipar elaborat, el conferă un plus de extravaganță, iar inelele se pretează pentru degetele largi, făcându-le să apară frumos proporționate. O atenție deosebită trebuie acordată colțurilor, care trebuie să fie perfect aliniate, și fineții finisajului.

Un diamant unic, fragil și ușor de deosebit este cel pară, simetric construit, ușor de asemănat cu o lacrimă, și care are nevoie la rândul lui de meticulozitate din aprtea bijutierului. Acesta este acompaniat adesea de alte pietre prețioase de dimensiuni reduse sau încadrat într-o bandă puțin mai groasă. Fiți atente la rotunjimea umerilor pietrei și la dimensiunile inelului!

Diamantele cushion și smarald sunt potrivite pentru cele care preferă o formă dreptunghiulară sau pătrată, împrumutând din caracterul atipic al prințesei și din strălucirea diamantului rotund. Varianta pătrată se numește Asscher și are un trecut aristocratic. Produs de casa Asscher din Olanda, ele erau favoritele doamnelor din perioada interbelică. După cel de-al II-lea Război Mondial însă, și până la sfârșitul secolului trecut, puteau să mai fie găsite doar în magazinele de antichități. Ele au revenit momentan în popularitate datorită modului unic în care strălucesc și eleganței modelului simetric.

Încheiem seria tăieturilor cu un alt model simetric, cel în formă de inimă, care se potrivește de minune atât ca pandantiv, cât și ca piatră decorativă pentru inel. Aceeași vigilență trebuie păstrată față de dimensiuni, întrucât curbura celor două jumătăți, cât și dimensiunea lor, trebuie să fie identice.

Dacă observați că lumina este dispersată mai degrabă spre partea inferioară a diamantului, trecând prin pavilion fără să mai emită acel luciu spre tableta inelului, aveți atunci în față o piatră prețioasă cu tăietura adâncă sau lată. Acest tip este popular din două motive. Unele persoane preferă să aibă un accesoriu elegant, dar mai tern pentru uzul zilnic. Un alt considerent este, bineînțeles, cel material, aceste diamante vânzându-se la prețuri mult mai mici decât suratele lor bune sau ideale. Atenție totuși la un truc eficient pentru comercianți, dar nu și pentru cumpărători: diamante cu aceeași greutate sau dimensiune ca diamantele ideale, vândute la prețuri asemănătoare, pot reflecta sau refracta mai puțină lumină, apărând de fapt mult mai mici și oferindu-vă un efect redus la preț întreg. Din această categorie, întâlnim mai degrabă modelele de tip radiant sau baguette, care sunt dificil de purtat.

Diverse forme pot să aibă tăieturi ideale, bune, adânci sau late, măiestria bijutierului spunându-și cuvântul în cele din urmă. Pentru a fi mai ușor de urmărit, calitatea tăieturii poate fi aflată prin consultarea scalei GIA, care acordă calificative de la scăzut la excelent, sau AGS, care dă note de la 0 la 10, cu 0 marcând tăietura ideală. Toate aceste informații ne ajută să alegem un accesoriu pretențios, uneori exorbitant, dar care care conferă o feminitate accentuată și o noblețe aparte.