Curs valutar 21 ianuarie 2019. Banca Naţională a României (BNR) a anunţat,l uni, un curs de referinţă de 4,7081 lei, un nou nivel record.

Miercuri, 9 ianuarie, euro a atins pragul de 4,6722 lei, care a depăşit precedentul record, de 4,6695 lei, stabilit în 21 iunie 2018.

Articolul continua dupa recomandari

De atunci, euro a atins noi niveluri record de mai multe ori. Joi, 17 ianuarie, euro a continuat ascensiunea şi a ajuns la 4,6890 lei.

Vineri, euro a atins, pentru a şaptea oară în ultimele nouă zile, un nou nivel record: 4,6975 lei.

Luni, euro a continuat să crească până la nivelul de 4,7081 lei.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a crescut de la 4,1192 lei la 4,1377 lei. Acesta este cel mai mare nivel din 13 noiembrie 2018, când a fost 4,1469 lei.

Cursul francului elveţian a urcat de la 4,1441 lei la 4,1501 lei.

Lira sterlină a scăzut de la 5,3305 lei la 5,3199 lei.

Preţul gramului de aur a scăzut de la 170,2283 lei la 170,1500 lei.

sursa: news.ro