În faţa caselor de marcat, mii de români au căutat joi seară bani şi soluţii. Nu şi-au putut folosi cardul bancar. Pentru două ore, Sistemul Mastercard a dat erori. Plăţile au fost refuzate, iar de la bancomate oamenii nu au putut face retrageri. Norocoşi au fost cei care încă mai au la ei bani cash. Compania care administrează cardurile spune că problema a fost rezolvată. În România, sunt nouă milioane de astfel de carduri, iar dificultăţi au întâmpinat şi clienţi din alte ţări.

Problemele au început joi după ora opt seara. La casele de marcat, românii au aflat că nu-şi pot achita cumpărăturile. Tranzacţia prin cardul bancar Mastercard era refuzată. 

Articolul continua dupa recomandari

Imediat, a venit şi reacţia companiei, care a explicat de unde vin problemele. 

"O actualizare de sistem programată a cauzat refuzarea cardurilor Mastercard (...) Situația a fost rezolvată în totalitate și toate tranzacțiile funcționează acum ca de obicei", a transmis Mastercard.

Au fost şi clienţi care s-au plâns că, în ciuda erorilor, banii le-au fost totuşi retraşi din cont. Au ajuns, astfel, să plătească de două ori pentru acelaşi serviciu. Îşi pot recupera banii, dar trebuie să aibă răbdare. 

"În mod normal, în urma sesizării pe care am făcut-o, banca trebuie să blocheze acea tranzacţie, să elimine din cont suma indisponibilizată, să ne-o întoarcă în cont şi abia ulterior să procedeze la efectuarea unei analize", spune avocatul Adrian Cuculis.

Probleme la plata cu Mastercard au fost şi în Marea Britanie, dar şi peste Ocean. Potrivit datelor de la Euromonitor, în România sunt peste 9 milioane de carduri Mastercard. Totul vine la o lună după ce cardurile Visa au fost, de asemenea, respinse, de această dată din cauza unei defecţiuni tehnice.