Fructele verii ar putea să ne îndulcească până dă îngheţul. În România, micii producători cultivă tot mai mult căpşuni de toamnă târzie. Aduc din străinătate soiuri rezistente, iar acum culeg roade bogate. În Satu Mare, un tânăr speră să pună pe masa de Crăciun fructe din producţia proprie. 

Răzvan Ţiplea şi-a investit banii într-un soi adus din Italia. Pe 10 arii, în satul Sărătura, are o cultură ecologică.

Articolul continua dupa recomandari

RĂZVAN ȚIPLEA, cultivator: Este un soi remontant, adică se înmulţeşte singur şi produce de primăvara până toamna târziu, până la primul îngheţ. Nu am stropit cu absolut nimic, ierbicid, îngrăşământ nimic nu au primit. doar ce o dat Domnu.

A fost un an de probă şi a reuşit datorită temperaturilor ridicate. Avem parte de o toamnă blândă care dă rod bun. Pe câmp, plantele sunt încă înflorite.

RĂZVAN ȚIPLEA, cultivator: Ajută căldura care a fost până acum, au fost şi îngrijite şi udate, aproape în fiecare zi. Sunt la fel de gustoşi ca şi cei din primăvară.

Sătmăreanul a investit trei mii de lei, iar la anul se gândeşte să cultive pe un hectar întreg. Până atunci, însă, caută soluţii să poată vinde până în apropierea Crăciunului.

Căpşunile de toamnă ajung în piaţă şi costă 15 lei kilogramul. Nu sunt mari diferenţe faţă de preţurile din vară. Şi atunci au fost fructe mai puţine, din cauza grindinei care a lovit culturile.

Conform statisticilor, doar câteva localităţi din Satu Mare asigură aproximativ 75% din producţia de căpşuni a României. La nivel naţional, exporturile rămân însă şi de 100 de ori mai mici decât importurile.