Bunicii care au grijă de nepoţi ar putea fi plătiţi pentru asta. Statul are în plan o nouă indemnizaţie pentru ei. 

Suma este de 650 de lei pe lună, indemnizaţie pentru bunicii care își îngrijesc nepoţii în vârstă de până la doi, respectiv trei ani. Asta în condiţiile în care părinţii s-au întors la locul de muncă.

Articolul continua dupa recomandari

Iniţiatorii proiectului susţin că un copil este mai bine crescut de un membru al familiei, decât la creșă. Bunicii trebuie să prezinte documente care să ateste faptul că se află în relaţii bune cu nepotul şi că părinţii copilului şi-au dat acordul.

Proiectul arată că sunt luate în considerare şi situaţiile în care mamele revin la serviciu înainte de încheierea perioadei de doi sau trei ani, în care primesc indemnizaţie pentru creşterea copilului.

Aşa că, odată cu indemnizația pentru bunici, mama va încasa stimulentul de inserţie, reglementat de legislaţia în vigoare, tot la 650 de lei, potrivit proiectului. Acesta a trecut tacit de Senat, însă forul decizional este Camera Deputaţilor.