Sunt ore critice pentru europeni. Printre ei, sute de mii de români aşteaptă cu sufletul la gură să afle dacă Regatul Unit va ieşi din Uniunea Europeană fără un acord. În acest scenariu sumbru, sunt efecte în lanţ şi pe piaţa din România.

De la alimente şi îmbrăcăminte până la autoturisme, toate vor fi mai scumpe din cauza taxelor vamale. Cu ajutorul experţilor, reporterii Observator au făcut calculele.

Articolul continua dupa recomandari

În cazul unui Brexit fără acord, pe piaţa auto se vor vedea primele efecte. 

ADRIAN MITREA, specialist piaţa auto: Brexitul poate afecta clienţii de maşini din România într-un mod foarte simplu: creşterea preţurilor. Cu alte cuvinte, avem nişte mărci care produc acolo şi care, în contextul în care Brexitul se va încheia în nişte condiţii dezavantajoase pentru toată lumea.

Astfel, o maşină care este acum importată la un preţ de 20.000 de mii de euro, s-ar putea scumpi cu cel puţin 4.000 de euro, din cauza TVA şi a taxelor vamale, potrivit unei simulări. 

În plus, maşinile provenite din afara Uniunii, care au volan pe dreapta, nu vor mai putea fi omologate în România, potrivit informaţiilor de la Registrul Auto Român, obţinute la solicitarea Observator. În prezent, peste 60 de mii de români au un astfel de vehicul. 

ADRIAN MITREA, specialist piaţa auto: Când o maşină cu volan pe partea dreaptă va veni la ITP, iar Brexitul deja s-a întâmplat, atunci acea maşină nu va mai putea lua ITP. 

Şi industria textilă va fi afectată. Anual, România exportă în Regat astfel de mărfuri în valoare de sute de milioane de euro. 

Anul trecut, peste 50 de mii de produse, în valoare de doua milioane si jumatate de euro au plecat din această fabrică spre Marea Britanie. Un posibil Brexit ar putea scumpi aceste produse cu 20%, din cauza TVA-ului şi a taxelor vamale. 

MIRELA TOADER, reprezentant firmă textile: În cazul în care Marea Britanie va ieşi fără un acord, sunt pregătiţi să îşi facă un mare depozit undeva, pe continent şi toată marfa să se livreze acolo şi de acolo să plece peste tot în lume. 

Haosul abia a început. 

CRISTIAN PAUN, analist economic: Există şi varianta cea mai neagră, din toate punctele de vedere- aceea a lipsei unui acord. Pe lângă faptul că va fi mai greu să călătoreşti, să vizitezi Marea Britanie, va fi mai greu să munceşti acolo, va fi mai greu să vinzi bunuri şi servicii.

Românii stabiliţi în Londra, de exemplu, simt deja presiuni. 

BOGDAN CRONT, român în Marea Britanie: Incertitudine trăim în momentul de faţă. Dar sperăm cu toţii într-o rezolvare, cel puţin într-un acord clar. 

Marţi seară, parlamentul britanic a respins acordul pentru Brexit negociat de Theresa May. În mai puţin de două ore, deputaţii de la Londra vor stabili soarta Regatului şi pe cea a Europei. Vor vota dacă susţin sau nu ieşirea din UE fără un acord.