E toamnă în calendar, vară în termometre şi Crăciun în magazine. Cu două luni înainte de sărbători, rafturile sunt deja pline de beteală, ghirlande luminoase, globuri şi chiar brazi gata împodobiţi. Este o strategie pentru a creşte vânzările, spun specialiştii în marketing, însă psihologii îi liniştesc pe cei care abia aşteaptă Crăciunul: spiritul sărbătorilor ne face numai bine. 

Fără să ne uităm în termometre sau în calendar, într-un centru comercial putem garanta că suntem în Ajunul Crăciunului. Ghirlandele şi globurile strălucesc în brazi, alături de sute de alte decoraţiuni colorate. 

Articolul continua dupa recomandari

Cei care vor sa intre cu adevarat in spiritul sarbatorilor de iarna gasesc in magazine pana si brazi. E drept ca, cei mai multi sunt artificiali. Cei naturali sunt mici, in ghiveci si pot fi plantati si in gradina.

Pe acest lucru pare că au mizat şi comercianţii, care au scos la vânzare decoraţiunile pentru iarnă, cu două luni înainte de sărbători. 

COSMINA MATEI, reprezentant vânzări: Nu ne dorim sa grabim clientul, ii lasam timp sa planifice si nu e niciodata prea devreme sa intri in spiritul Craciunului. 

Experţii în marketing vorbesc însă despre o strategie prin care vânzările cresc cu până la 5 procente. 

ADRIAN STAVRIU, specialist în marketing: Pracctic, totul se reduce la un soi de manipulare. Atentia focalizata asupra unui obiect pe o perioada mai lunga de timp face ca acel lucru sa devina important. Ele, fiind vazute zi de zi in trecerea cumparatorului pe langa raft, la un moment dat induce o nevoie. Și americanii fac asta dintotdeana. Ei sunt campioni la chestia asta. 

Şi nu doar ei. La Londra, vitrinele magazinului Selfridges de pe Oxford Street au fost deja decorate. Iar un Moş Crăciun modern, pe trotinetă, încearcă să atragă clienţi. 

Cu cât mai devreme, cu atât mai bine, spun psihologii - care au ajuns la concluzia că pregătirile pentru sărbători ne fac bine. 

ANCA MAFTEI, psiholog: Atunci cand vad ornamente de Craciun, automat mintea mea se duce spre bunastare, familie, cadouri, a fi mai bun, in prezent alaturi de cei dragi! Multi dintre noi ne simtim foarte bine atunci cand avem acces la luminite si la toata aceasta emotie interna pe care o asociem cu Craciunul.

Iar pentru cei mai nerăbdători, pe reţelele de socializare a început deja numărătoarea inversă.