Bancherii anunţă ofensiva, iar românii care au nevoie de un împrumut ar putea suferi. Potrivit unor surse din piaţă, băncile pregătesc un plan dur: Ce înseamnă asta? Credite mai scumpe, comisioane şi chiar dobânzi mai mari. Deocamdată, o singură bancă de la noi a majorat costurile pentru împrumuturi. Dar reprezentanţii domeniului bancar vorbesc depre o furtună puternică, generată de taxa pe active, prin care aceştia consideră că Guvernul "cheamă criza".

Vom fi mai atenţi cu cine vom lucra de acum înainte. Dacă în ultimii ani am dat 55.000 de credite IMM-urilor, daca taxa va ramane aşa, probabil va fi, în urmatorii 3 ani, o cifră sub 1.000 - Omer Tetik, CEO bancă

Articolul continua dupa recomandari

Speriate de efectele taxei pe activele bancare, introduse de Guvern la începutul anului, băncile iau în calcul şi majorarea unor costuri la credite. În plus, avertizează că, din cauza noilor condiţii, numărul celor care vor putea să obțină un împrumut în 2019 va fi mai mic.

Credite imobiliare mai scumpe

Deja o bancă a decis să majoreze costurile. De exemplu, la finalul anului trecut, cine şi-a luat de la aceasta bancă un credit imobiliar de peste 170 de mii de lei, a plătit o dobândă anuală efectivă de 6,75%. Asta înseamnă o rată de 1.074 de lei. După ce banca a urcat dobânda, acum, o altă persoană care obtine fix acelaşi credit plăteşte o rată de aproape 1.100 de lei, cu 20 de lei mai mult. După 30 de ani, suma platită în plus ajunge la 7.200 de lei.

Banca recunoaşte că măsura a fost luată după introducerea taxei pe activele bancare.

Potrivit unor surse din domeniul bancar, aproape 20 la sută dintre cei care îşi vor dori un credit în perioada următoare ar putea să nu îl mai acceseze, din cauza faptului că băncile vor fi mai precaute atunci când îşi vor alege clienţii şi vor miza mai mult pe cei premium pentru a-şi putea susţine profiturile.

Prețuri mai mici la locuințe

Există însă şi o veste bună. Noile măsuri fiscale, dar şi limitarea gradului de îndatorare impusă de BNR ar putea duce la o scădere a preţurilor locuinţelor.

Sunt anumite segmente de piaţă unde se vor corecta cu cinci, zece, şapte la sută. Sunt anumite segmente de piaţă care îşi vor consemna valoarea chiar şi în condiţiile actuale economice. Mă aştept ca numărul tranzacţiilor să fie în scădere, în comparaţie cu perioada similară a anului trecut. Şefii băncilor din România spun că ministrul Finanţelor le-ar fi lansat în această săptămână o invitaţie la discuţii - Orge Marcu, consultant imobiliar

Sistemul bancar din România a obţinut anul trecut un profit record, de 6,7 miliarde de lei. Taxa pe active, dacă Robor depăşeşte 2 la sută, le-ar putea aduce băncilor pierderi de 680 milioane lei în 2019, arată o analiză a celor din sector. De când au intrat în vigoare noile măsuri fiscale, ROBOR - indicele în functie de care se calculeaza dobanzile - a început să scadă. La final de decembrie depăşea 3 la sută. Astăzi a ajuns la 2,93%.