Fie că te simți spontan și vrei să pleci într-o vacanță pe nepusă-masă sau abia acum ai aflat care sunt datele când îți poți lua concediu, nu este prea târziu să îți planifici o vacanță pe cinste, chiar dacă ești presat de timp.

Există un mit în jurul vacanțelor „last-minute”, și anume acela că ar fi foarte scumpe și că puțini sunt aceia care și le permit. Însă dacă te documentezi temeinic și știi câteva trucuri pentru a-ți reduce costurile, nu va trebui să îți faci griji că nu vei avea bani pentru a te bucura de concediu așa cum meriți.

Articolul continua dupa recomandari

Stabilește-ți de la bun început bugetul

Planificarea bugetului este cea mai importantă etapă atunci când îți pui la cale vacantă. De el depind opțiunile tale de cazare, modalitatea de transport, dar și numărul de zile pe care îți permiți să le petreci în concediu. Pune pe hârtie toate costurile și estimează-le întotdeauna pe plus, dacă nu vrei să ai surprize neplăcute. De asemenea, dacă observi că banii de pe card nu îți ajung pentru toate lucrurile pe care ai vrea să le faci, poți oricând să iei un credit nebancar de pe telecredit.ro. Acesta trebuie returnat în 30 de zile, așa că nu trebuie să îți faci griji că vei rămâne cu datorii pe termen lung. În plus, ai parte de o dobândă avantajoasă și suficientă flexibilitate pentru a pleca liniștit în vacanță.

Fii flexibil în legătură cu destinația și datele de plecare

Duminica este ziua în care găsești cele mai mari prețuri la biletele de avion de întoarcere, însă, dacă dispui de flexibilitate pentru a te întoarce din concediu luni sau marți, vei observa că prețul se reduce substanțial. Este recomandat să începi planificarea vacanței cu găsirea și cumpărarea biletelor de avion, întrucât de multe ori acesta va fi cel mai mare cost al vacanței tale. Folosește un agregator de zboruri pentru a găsi varianta care îți convine cel mai mult și nu uita să arunci o privire și peste conexiunile pe care le ai la dispoziție, deoarece s-ar putea să ai surpriza de a găsi un zbor avantajos ca preț, cu o escală de câteva ore.

Caută oferte de tip „last minute”

Hotelurile care nu sunt ocupate în proporție de 100% vor prefera să ofere discounturi sau oferte atractive pentru a găsi clienți, mai ales pe ultima sută de metri, decât să rămână cu camerele neocupate. Dacă scopul tău este să te încadrezi într-un anumit buget, poți economisi mai mulți bani dacă alegi o ofertă care să includă și un mic dejun copios sau demipensiune, pentru că o mare parte din bugetul de vacanță este, adeseori, cheltuit pe mâncare. Această opțiune este recomandată în special dacă mergi în țări mai scumpe, unde o masă în oraș nu te costă niciodată mai puțin de 10-15 euro.

Consultă ofertele agențiilor de turism

Uneori, agențiile de turism îți pot oferi oferte mai bune decât cele pe care le găsești pe cont propriu, pentru că ele obțin mai des pachete avantajoase de la hotelieri sau transportatori. Iar pentru a-și ocupa toate locurile, este posibil să găsești prețuri nesperat de mici, pentru destinații precum Grecia, Italia, Spania sau Turcia, unele dintre cele mai populare pentru vacanțele all-inclusive sau last-minute.

Nu exclude vacanțele în extrasezon

Cei mai mulți preferă să plece în concediu în mijlocul verii, așa că și prețurile sunt mai mari de la jumătatea lunii iunie până la începutul lui septembrie. Însă există multe locuri pe care le poți vizita în extrasezon sau unele în care este chiar indicat să mergi în iunie sau septembrie, când temperaturile nu sunt la fel de mari. În afara sezonului, prețurile pot scădea cu până la 70%, în funcție de popularitatea destinației alese, și un alt avantaj este faptul că vei scăpa de aglomerația din iulie-august, când abia ai loc pe plajă de ceilalți turiști sosiți în vacanță.

Tu unde pleci în concediu vara aceasta? În ce destinație ți-ai dori să ajungi cât de curând?

Sursă foto: Shutterstock/Copyright: Vadim Georgiev