Dacă până la vârsta de 30 de ani părinții generației Millennials  aveau deja copii și rate la casă, pentru aceștia vârsta de 30 de ani nu e cu nimic diferită față de cea de 20. Motivele pentru acest fenomen ce țin de conjunctură dar și de știință, sunt descrise interesant într-un articol de pe dailymail.co.uk.

Așa că, fie că faci parte din generația Millennials sau că ești gata să schimbi prefixul spre 40, iată câteva obiceiuri proaste care te fac să pari lipsit de maturitate și de care poți scăpa ușor cu puțină disciplină:

Articolul continua dupa recomandari

1.  Nu-ți plătești facturile la timp

Povara acumulării și a menținerii unei stări decente de trai devine încetul cu încetul elementul central al vieții de millennial. De multe ori, responsabilitatea aceasta contrastează cu dezorganizarea în planul achitării dărilor şi acesta poate fi un efect al lipsei unei educații financiare.

Altfel spus, te raportezi la bani ca la un instrument cu care îți asiguri confortul zilnic, stabilitate și securitate dar, mai departe, plata la timp a facturilor pare o noțiune care poate fi ușor contestată și amânată. Dacă nu iei atitudine, în timp devii din ce în ce mai absent cu genul acesta de responsabilități iar notificările legale de plată pot fi percepute drept copleșitoare.

Folosește-te de instrumente online precum platifacturi.com ca să-ți plătești toate facturile și să ții o evidență clară a istoricului acțiunilor tale, fără să mai stai la cozi, direct de acasă, simplu și rapid.

2.  Nu ai grijă (cu adevărat) de sănătatea ta

Generația Millennials pare la prima vedere mult mai responsabilă în ceea ce privește sănătatea decât generațiile anterioare- fumează și beau mai puțin, mănâncă mai sănătos și sunt în permanentă căutare de stare de bine și de un „better self”.  

Cu toate astea, când a fost ultima oară când ai fost la doctor?

Millennials pun la îndoială sistemul medical tradițional și sunt sceptici când vine vorba de pastile sau vaccinuri. Preferă să găsească modalități alternative de a se trata, fie că e vorba de a merge la cursuri de yoga sau de a urma  tratamente naturiste, căutând informații în mare parte pe Google sau printre prieteni.

În același timp, lipsa de activitate fizică și faptul că petrec tot mai mult timp aplecați peste telefon sau stând într-o poziție greșită în fața computerului, au făcut ca durerile de spate și de gât să fie printre cele mai des întâlnite afecțiuni în rândul tinerilor, în ultimii ani. Iar aceste probleme pot afecta pe termen lung postura și sănătatea.

3.  Îți pierzi timpul cu oameni care te tratează rău  

Asta e valabil și pentru relațiile amoroase dar și de prietenie. E momentul să te respecți și să ceri respect și celor din jur. Nu lăsa pe nimeni să te trateze urât doar pentru că tu nu te consideri suficient de bun. Cel mai probabil ești ok și dacă mai ai lucruri de reglat, tu știi cel mai bine cum să o faci, așa că fii propriul tău Yoda.       

Și nu uita să fii și tu la rândul tău un om mai bun, vizitează-ți părinții, implică-te activ în comunitatea din care faci parte și fii atent la nevoile prietenilor și ale celor din jur.

4.  Te complaci într-un job care nu-ți mai aduce nicio satisfacție

Între 30 și 40 de ani „ the sky is the limit” cum spun americanii, ai independența și inteligența necesară să devii cea mai bună variantă a ta, așa că nu are rost să pierzi timpul într-un loc de muncă care nu te ajută să te dezvolți. Nu te gândi la bani, sau păstrează-ți un part time până descoperi ce vrei să faci. Când îți vei găsi chemarea sau măcar o provocare demnă de atenția ta vor veni cu siguranță și banii.

5.  Nu ești ordonat  

Fii atent la cum arăți și la cum arată casa sau biroul tău. Și nu vorbim aici de brandurile de haine pe care le afișezi, ci de cât de curat te îmbraci sau câtă grijă acorzi zilnic igienei personale și a spațiului care te înconjoară.

Dacă reușești măcar să îți amintești să te demachiezi sau să te speli pe dinți înainte de culcare și să arăți mai tot timpul prezentabil, ar fi bine să ai grijă și ca spațiul în care locuiești sau muncești să fie întreținut corespunzător.

Dacă ți se par de bun simț sfaturile noastre, nu îți rămâne decât să le urmezi cât de curând și să inspiri și pe alții să facă același lucru.    

Surse foto: Shutterstock