Totul este posibil. La asta se gândeşte Simona în fiecare seară înainte de culcare. Dupa ce a fost operată de scolioză şi sinostoză şi a renunţat la visul unei şcoli militare, acum vrea să fie actriţă. Şi joacă în fiecare zi rolul vieţii ei. Acum însă, filmul este doar o dramă. Casa în care locuieşte împreună cu familia este un fost CAP, iar părinţii abia se descurcă să faca rost de lemne pentru foc. Simona speră să joace şi într-un film mai vesel, dacă Moş Crăciun va face o minune anul acesta.

Pentru că nu poate vedea marea decât o singură dată pe an, Simona o păstrează în suflet şi într-o fotografie. Până anul viitor când, poate, părinţii îşi vor mai permite să facă o dată drumul până la Constanţa. Deşi, locuiesc la o aruncătură de băţ, la numai 50 de kilometri. Până anul viitor, poate, Simona va avea şi propriul ei aparat foto. Ca să adune cât mai multe amintiri de colecţie.

Articolul continua dupa recomandari

Simona: Primăvara as fotografia florile, ghioceii, lalelele, florile în general sau o grădină plină de flori, vara as fotografia soarele si razele lui care cad printre frunze, toamna as fotografia pomii, animalele, fructele legumele, iar iarna la plaja as putea sa fotografia gheata care sta pe stabilopozi sau marea agitata. Mi-ar placea sa merg la munte.

Reporter: Ai fost vreodata?

Simona: Nu. Niciodata.

Reporter: Şi unde ti-ar placea sa ajungi?

Simona: La castelul Bran sau nu stiu, la un munte sa fie un peisaj frumos sa pot sa fotografiez.

În imaginaţia ei există deja un album minunat cu aceste fotografii. În realitate, nu e decât una singură. Şi aceea alb negru. E imaginea ei, întinsă pe un pat de spital, la Sanatoriul din Mangalia, unde a stat internată 6 luni cu diagnosticul de tuberculoză osoasă. Un diagnostic greşit.

Abia acum 2 luni a aflat că are, de fapt, sinostoză, o deformaţie a piciorului, şi cu ajutorul fundaţiei Mereu Aproape a şi fost operată în Bucureşti. Dar imaginea suferinţei pe acel pat de spital, e greu de şters din mintea fetiţei de 12 ani.

Simona: A fost greu sa stau departe de familie si sa ma descurc singura pentru ca nu era gratuit statul in spital. Vorbeam de foarte multe ori pt ca asa mi se parea ca e mai aproape de mine. Mai erau copii acolo, dar la ei veneau foarte des. erau parinti care stateau acolo si cate o luna, doua cu ei, pentru ca isi permiteau.

La sute de kilometri distanţă, mama o încuraja. Şi îi spunea să fie puternică, să aibă răbdare. Că 3 săptămâni trec repede, şi va veni la ea.

Lăcrămioara Ghiocel, mama Simonei: Îi spuneam tot timpul tu când te culci seara şi te rogi la icoană la Doamne Doamne, să nu te rogi doamne dă mi mâine bani dă mi averi nu. Doamne dă ne sănătate şi atât.

Cu asta adormea în gând, în fiecare seară. Mai ales în Ajun de sărbători.

Simona: Practic durerile erau, da treceau foarte repede, erau copii mici, ne jucam ne distram, mai greu a fost cand venea Craciunul, se decora. Te uitai pe geam si vedeai numai copii fericiti cu parintii, mergeau la magazine… Eu stiam ca stateam acolo ca sa ma fac bine, dar nu eram aproape de familie si vorbeam la telefon si mi povesteau ca fac bradul sau ca pregateau sa vina Mos Craciun la fratele meu.

Venea şi la ea, dar mai târziu. Sau deloc. Simona nu are fotografii lângă bradul împodobit. Şi nici scrisori nu i-a trimis lui Moş Crăciun.

Lăcrămioara Ghiocel, mama Simonei: Am înţeles că şi ar dori un telefon…  În zilele noastre toţi au, toţi au e adevărat. I-am zis aşteaptă, nu se poate, vine iarna a trebuit să ne mai strângem şi noi un pic că acuma nu trebuie să dăm cu banii pe telefoane.

Grija lor cea mai mare este că nu vor avea lemne de foc, la iarnă. Familia Ghiocel locuiește în două camere mici, într-un fost CAP. Casa e doar un vis şi un proiect oprit brusc atunci când s-a îmbolnăvit Simona.

Mama Simonei: Eu îi multumesc lui Dumnezeu şi dimineaţă şi seară ca mi am văzut copiii sănătoşi şi nu mă încălzea cu nimic că îmi puneam marmură pe jos în casă sau îi baie să ce făceam şi copii mei erau într-o stare care pe zi ce trecea ei erau în jos, nu!

Tot ea şi-a încurajat mereu părinţii. O să ne descurcăm. O să fie bine. Iar acum, vrea să le demostreze pe deplin asta. Să îi facă fericiţi şi mândri de ea.

Visul ei e să ajungă actriţă, să joace numai în comedii. Iar ce-a trăit cu adevărat să rămână doar un film trist în care ea a jucat rolul vieţii sale.

Simona: Daca sunt trista trebuie sa arat ca sunt fericita, si atunci ma bucur si eu pe interior ca pot sa transmit mai departe bucuria mea chiar daca nu este cea reala si ma simt si eu mai bine totodata. Ma uitam la televizor vedeam actori filme si imi placeau ca transmiteau emotii speciale si spuneau lucrurilor pe nume, iar apoi povesteau viata lor reala si mi se pareau wow pt ca ei erau o persoana si erau alta persoana. Îmi place de Denis Hanganu imi place ca in Sacrificiul il crezi pe bune, se vede ca nu se preface si chiar crede in ce zice si ce face. E foarte natural si are emotii, 

Reporter: Crezi ca ai sansa sa ii intalnesti?

Simona: Nu stiu. Totul e posibil.