Articolul continua dupa recomandari

Madalina ne intampina sfioasa si tacuta, stie ca situatia ei nu e deloc obisnuita. La 17 ani, problema Madalinei nu e ca a nascut inainte de majorat, ci ca, printre copiii de peste 14 ani, ea nu exista. Nu a avut niciodata buletin si nici certificatul de nastere nu si l-a mai vazut de ceva vreme. Stie, sau cel putin, asa crede, ca ar fi la tatal ei.

Parintii nu au fost niciodata casatoriti, asa ca, dupa despartire, copiii au fost pasati de la unul la altul. Asa se face ca Madalina nu are un domiciliu stabil. Pana acum a mers reteta romaneasca, la mica intelegere, mai ales cu scoala, pe care Madalina a abandonat-o imediat ce a terminat clasa a VI-a. Pe 26 aprilie, a venit insa pe lume micuta Elena, care de doua saptamani asteapta sa mearga acasa, cu mami si tati. Doar pentru ei exista. In lipsa buletinului mamei, bebelusul nu are nici macar certificat de constatare a nasterii.

Am plecat de la spital ca sa ii cautam rudele si asa am ajuns la bunici. Dupa ce a crescut opt copii si a trecut prin doua razboaie, batranul Aurel a obosit. Stie ca fata nu are acte, dar nici pe el nu il mai tin puterile sa o ajute, oricat de mult si-ar dori.

Madalina, si acum copilul ei, sunt departe de a fi un caz izolat. La Coroiesti, in Vaslui, 130 de kilometri de Roman si doua ore de mers cu masina, le-am gasit pe Laura, 16 ani, si pe Carmen, 15. Doua fete care si-au inceput viata, cel putin in acte, anul trecut.

Am ajuns prima data in casa familiei Enache. Ilona, mama a sase copii, era plecata in sat dupa mancare. Pe fata cea mare a familiei am gasit-o muncind. Asta face de anul trecut, de cand a terminat clasa a VIII-a. Se prezinta Laura, desi in actele trimise la primarie o cheama Lavinia. E bine oricum, dupa ce, pana anul trecut, nu exista. Se legitima cu un certificat de constatare a nasterii. La vase, la rufe, in gradina si la matura nu o intreaba nimeni. Mai mult, ca si cand inregistrarea tardiva nu ar fi fost suficienta, acum. Laura nu are buletin. “Buletinul inca nu l-am facut. Au trecut cam doi ani. Da, n-au fost bani”, a zis fata.

In aceeasi comuna, o alta poveste, parca trasa la indigo. Doua fete, invizibile pana ieri, acum fara buletin. Nu se cunosc, dar traiesc aceeasi viata. Carmen, 15 ani. Nascuta dintr-o mama vaduva, care si-a refacut viata fara sa stie ca sotul de care nu a divortat a murit, Carmen a primit un certificat abia anul trecut. Degeaba a alergat tatal biologic sa isi recunoasca copiii.

La fel ca Laura, Carmen a terminat opt clase si s-a oprit. La fel si viata ei din acte. Desi a implinit 14 ani, nu are buletin. E adevarat, viata, planurile si visurile depind de acte, dar nu se opresc la ele.

Maine, la Observator, mergem acolo unde sunt cei mai mulți copii fara acte, deci fara identitate. Copii de care fug medicii, dascalii sau chiar parinții.