Un tânăr din Bucureşti a pierdut zeci de mii de euro după ce şi-a comandat o maşină second hand, de pe un site din străinătate. Bolidul la care visa nu a ajuns niciodată în ţară. Deşi cumpărătorul a făcut plata integral, prin transfer bancar. Cea mai proastă afacere din viaţa lui este acum anchetată. Dar nimeni nu poate să-i spună tânărului dacă va putea recupera banii.

Bogdan Boscodeală, afacerist păgubit: Am negociat cu respectiva persoană care a zis că e agent de vânzări. Am verificat apoi societatea. Firma figura din 1991 cu TVA suedez

Articolul continua dupa recomandari

A vrut să-şi ia maşină de 65.000 de euro, dar şi-a luat ţeapă

Totul părea în regulă, iar bărbatul a crezut a prins oferta vieţii lui. Era la un pas să cumpere cu 65 de mii de euro o maşină de câţiva ani care nouă costă 150.000. Diferenţa imensă de preţ nu i-a trezit nicio suspiciune.

A plătiti în două tranşe suma şi a aşteptat. Au trecut săptămâni întregi şi maşina visată n-a mai ajuns la el.

Abia când a început să facă verificări mai amănunţite a aflat că banii nu au ajuns în contul firmei din Suedia, ci la o persoană fizică. 

Adrian Cuculis, avocat: Făptuitorul bănuim că este din Ungaria, acolo unde banii au fost viraţi. Situaţi este complexă. Avem un anunţ, o societate care există dar în spatele ei era o altă persoană, cu un cont diferit 

Firma de maşini era din Suedia, banii au ajuns în Ungaria

Rămas fără maşină, a sperat ca măcar să-şi recupereze banii. 

Bogdan Boscodeală, afacerist păgubit: Banca, în afară de IBAN, nu a făcut nimic pentru a verifica tranzacţia, deşi suma era destul de mare. Au spus că m-am adresat foarte târziu şi că de pe 30 noiembrie până pe data de 4 au avut timp să scoată hoţii banii şi nu mai are rost să continue ei investigaţia 

A continuat-o el. Dar nu a reuşit decât să descopere cum a fost păcălit. 

Cei care i-au luat banii au clonat de fapt firma de vânzări şi au schimbat o literă din adresa de e-mail.   

Liviu Arsene, specialist în cybersecurity: E bine să verificaţi numele domeniului şi dacă există o adresă de email şi o firmă ataşată acelui domeniu. Când am căutat adresa de email asociată numelui nu am primit niciun rezultat. Sunt foarte puţine cazurile în care sumele se mai recuperează

Atenţie la detalii, când vreţi să luaţi o maşină de pe un site din străinătate

Fotografiile de pe internet, în care autoturismul de vânzare pare într-o stare bună, îngrijit şi la un preţ ciudat de convenabil, nu sunt suficiente când vă hotărâţi să investiţi într-o maşină. 

Dealerii spun că o evaluare reală, în prezenţa unui specialist, un drive test şi o verificare la un service specializat sunt absolut necesare. 

În cazul de faţă, dosarul a fost mutat de la un parchet la altul. 

Poliţiştii din Ungaria i-au transmis bărbatului rămas fără 65 de mii de euro că nu au identificat persoanele care au stat în spatele fraudei. Doar că e posibil să fi fost păcălit de conaţionali.