Un şofer cu experienţă, aşezat pe locul din dreapta. Este soluţia găsită de unii specialişti, pentru ca numărul accidentelor rutiere să scadă în rândul tinerilor care se urcă la volan la scurt timp după ce obţin permisul. Ei produc jumătate dintre accidentele de pe şoselele din România.

Ionuţ Nicolae este încă elev. Peste două luni, însă, împlineşte 18 ani. Şi vrea să-şi facă singur un cadou cu adevărat de neuitat: să obţină permisul de şofer. Este abia la a treia lecţie de conducere şi mai are multe de învăţat.

Articolul continua dupa recomandari

Tânărul este olimpic la matematică şi a fost admis la Universitatea Princeton din Statele Unite. După Bacalaureat, va începe studiile peste Ocean. Până atunci vrea să prindă suficientă experienţă la volan, pentru a se descurca în traficul din America.

Ionuţ Nicolae, elev: Sper să nu fiu implicat în astfel de evenimente şi cred că voi învăţa cât de bine se poate şi sper să nu am parte de prea multe accidente.

La vârsta lui, Ionuţ se încadrează într-o categorie de risc a şoferilor. În primele luni de la obţinere permisului, are de opt ori mai multe şanse să facă un accident de maşină decât un şofer de 35 de ani, de exemplu. Sunt rezultatele unui studiu făcut de specialiştii americani. Care propun ca tinerii să fie însoţiţi pe scaunul din dreapta de un şofer cu experienţă. Un lucru recomandat şi de specialiştii din România.

Rareş Badea, instructor auto la Academia Titit Aur: Să-l îndrume să-şi crească siguranţa rutieră. Cred că este o variantă cât se poate de bună pt că o perioada de timp il tolerează dar pe de alta parte, in tari civilizate sunt obligatorii acele scoli de conducere defensiva unde testezi lucrui si iti schimba optica.

În România, potrivit datelor de la Poliţia Rutieră, şoferii care au până la 30 de ani produc mai multe accidente decât orice altă categorie de vârstă. Aproape 40 la sută din totalul evenimentelor rutiere grave.

Datele asiguratorilor auto din Romania ne arata un lucru interesant. Tinerii sub 25 de ani produc mai multe accidente și dacă se află la volanul unei mașini puternice, de peste 2500 cm3. Cât de multe? De patru ori mai multe fata de un adult de 35-40 ani care conduce o mașină cu motorizare 1.2.

În urmă cu câteva zile un tânăr de 19 ani din Giurgiu a distrus două maşini de poliţie şi încă un autoturism, pe A1. El avea permisul de câteva luni.