Şoferii unui camion românesc au furat două tone de motorină, într-o singură noapte, din rezervoarele unor camioane aflate într-o parcare de pe autostrada A9, în Franţa.

Totul s-a întâmplat în noaptea de marţi spre miercuri, într-o parcare aflată pe autostrada A9, în apropierea comunei Gallargues-le-Montueux, între oraşele Nîmes şi Montpellier.

Articolul continua dupa recomandari

Un spaniol în vârstă de 51 de ani şi un alt şofer care a reuşit să fugă, ambii angajaţi la o firmă românească de transport, au furat două tone de motorină, din rezervoarele celorlalte TIR-uri din parcare.

Cu ajutorul unei instalaţii artizanale, cei doi şoferi spărgeau capacele rezervoarelor, introduceau un furtun şi astfel au reuşit să fure două tone de motorină, în numai câteva ore.

Potrivit jurnaliştilor francezi de la francebleu.fr, cei doi şoferi, care conducea două camioane diferite, parcau TIR-urile de fiecare parte a camionului pe care îl goleau de motorină.

La un moment dat, un şofer a fost trezit din somn de zgomotele produse de cei doi şoferi care îi furau motorină şi a alertat întreaga parcare.

Oamenii au sunat la Poliţie şi astfel şoferul spaniol în vârstă de 51 de ani, angajat la o firmă din România, a fost prins.

Celălalt şofer hoţ a reuşit totuşi să scape.

Spaniolul a fost reţinut, iar procurorii francezi au cerut ca acesta să fie arestat.