Un șofer român de TIR, în vârstă de 28 de ani, a fugit de la locul unui accident produs pe un drum din Austria, iar când a fost oprit de Poliție, încă avea înfiptă în remorcă o portieră a mașinii pe care o lovise.

Totul s-a întâmplat vineri după-amiază, pe un drum din apropierea orașului Greifenburg.

Articolul continua dupa recomandari

Într-o curbă strânsă, șoferul de 28 de ani care circula cu viteză a lovit un autoturism condus de o tânără de 19 ani.

În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat de mai multe ori pe câmp.

Potrivit presei din Austria, șoferul nici măcar nu și-a dat seama că a provocat un accident rutier și și-a continuat drumul.

O portiera a autoturimului lovit de soferul roman de TIR a ramas infipta in remorca

De asemenea, în camion, alături de șofer, se afla un alt șofer care se odihnea.

Cei doi au fost opriți după aproximativ 7 kilometri, iar surpriza a venit atunci când polițiștii au descoperit că una din portierele autoturismului încă era înfiptă în remorca TIR-ului.

Șoferul român a fost amendat cu 750 de euro pentru părăsirea locului accidentului, iar cazul a fost predat unui procuror, astfel că românul ar putea fi judecat pentru fapta sa.

În același timp, tânăra de 19 ani, grav rănită în urma accidentului, a fost transportată la spital și este în afara oricărui pericol.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook