O iniţiativa a autorităţilor locale din sectorul 5 al Capitalei a bulversat viaţa a mii de şoferi! Edilii au schimbat sensurile de circulaţie pe zeci de străzi şi alei. Numai că tentativa de a fluidiza traficul nu s-a concretizat. Acum oamenii se văd nevoiţi să ocolească kilometri întregi ca să poată ajunge acasă. Asta dacă nu ignoră modificările din trafic şi merg pe interzis până ajung în faţa blocurilor în care locuiesc. 

Un labirint în care sunt prinşi mii de şoferi. Nu mai pot ajunge în parcarea din faţa blocului, pe traseul pe care îl ştiau de-o viaţă, după ce Administraţia Locală a schimbat sensurile de mers pe zeci de străzi şi alei.

Articolul continua dupa recomandari

Instalarea indicatoarelor a început în urmă cu câteva zile şi cuprinde mai multe cartiere din Sectorul 5.

Reprezentanţii primăriei spun că un studiu de trafic a stat la baza deciziei. Scopul final este amenajarea a 18 mii de locuri de parcare, pe străzile cu sens unic.

 În următoarele zile, în cartiere vor apărea şi echipajele de poliţie, iar cei prinşi că circulă pe interzis riscă să fie amendaţi cu peste 400 de lei.