Maşini nu mai vechi de opt ani, testări psihologice şi case de marcat în autoturisme. Sunt doar câteva dintre condiţiile puse şoferilor de ride sharing de către autorităţile române. Reguli care le-ar închide afacerile, spun reprezentanţii Uber, Bolt şi Clever, care au mers astăzi la o nouă rundă de negocieri, la Ministerul Transporturilor. Din tot scandalul pierd şoferii, care au renunţat în masă să transporte pasageri, dar şi clienţii, pentru că tarifele s-au triplat în doar o săptămână.

Peste 100 de şoferi ai firmelor de transport alternativ au fost amendaţi de poliţişti în ultimele cinci zile. Mulţi au rămas fără plăcuţele de înmatriculare, după ce au fost prinşi transportând persoane, fără să aibă autorizaţie. 

Articolul continua dupa recomandari

Reprezentanţii companiilor de ride-sharing nu sunt de acord cu regulile impuse de autorităţi

De teamă, 50% au renunţat la curse. Alţii au riscat. Au ieşit pe traseu, dar şi-au rugat clienţii să îi acopere în cazul în care sunt traşi pe dreapta de poliţişti.

După ordonanţa de urgenţă care face mai uşoară amendarea şoferilor Uber, Clever şi Bolt, companiile de ride sharing au avut pierderi financiare uriaşe. 

Anca Gherle, reprezentant firmă ride-sharing: În patru zile am avut 100 de mii de bucureşteni care nu au putut să îşi găsească maşină iar la nivelul întregii industrii am avut o pierdere de 40 la sută

Să cauţi o maşină pe aplicaţiile online a devenit o aventură. Timpi mai mari, la fel şi costuri. Un drum de cinci minute a ajuns să coste aproape 16 lei. 

În încercarea de a rezolva situaţia, reprezentanţii companiilor de ride-sharing au mers astăzi la o nouă rundă de negocieri la Ministerul Transporturilor. În zadar însă. Cele două părţi nu s-au înţeles pentru viitoarea lege. Autorităţile le pun şoferilor condiţii stricte: să nu folosească maşini mai vechi de opt ani, iar autoturismele să fie proprietate personală ori cumpărate în leasing. 

Cătălin Codreanu, preşedinte Coaliţia pentru România Digitală: 80 la sută din parcul auto din România are mai mult de 14 ani. Vârsta, să fie vârsta medie a parcului auto

Testările psihologice, casele de marcat şi opţiunea de a plăti cash cursa sunt alte cerinţe aflate în proiectul de lege.

Orlando Teodorovici, ministrul Finanţelor: Plecăm de la câteva principii clare. Siguranţa cetăţeanului, servicii clare. Taxe plătite în mod egal de toţi cei care fac un astfel de serviciu

În schimb, după controversata ordonanţă de urgenţă, au explodat comenzile în rândul taximetriştilor, cei care au protestat în numeroase rânduri împotriva Uber, Clever şi Bolt.