În contextul economic actual, riscurile aferente managementului unei flote auto sunt extrem de mari. Cheltuielile directe cu privire la utilizarea unui autovehicul, taxele, mentenanța, reparațiile sau plățile care apar ca urmare a comportamentului șoferului fac costul total de proprietate să fie un factor determinant în procesul de achiziție a unei flote auto în leasing operațional.

Antreprenorii trebuie să pună accent pe calitatea serviciilor oferite și profit, mai puțin pe prețul de cumpărare al unei mașini. În acest context, cea mai bună modalitate de a administra eficient un parc auto este prin leasing operațional. Iată ce presupune o astfel de soluție inteligentă și care sunt avantajele externalizării parcului auto.

Articolul continua dupa recomandari

Ce este leasingul operațional?

Leasingul reprezintă o formă de credit ce presupune achiziționarea de către compania de leasing a autovehiculelor destinate utilizatorului, urmând ca acesta din urmă să achite suma către firmă printr-o rată lunară. Leasingul operațional este recomandat societăților cu flote auto mai mari. La finalul contractului, clientul nu poate intra în posesia mașinii, dar are o mulțime de alte opțiuni avantajoase.

Prin intermediul leasingului operațional un antreprenor își poate achiziționa autoturisme sau autoutilitare fără să fie nevoit să blocheze fonduri substanțiale. Reprezentanța Ford București oferă o variantă excelentă oricărei companii datorită flexibilității cu care sunt abordate nevoile specifice ale fiecărui client în parte. Leasingul operațional reprezintă o modalitate ingenioasă de a economisi sume semnificative de bani pe termen lung și de a externaliza gestionarea flotei auto către o firmă cu experiență în acest domeniu.

Această variantă este utilă pentru cei care vor să își revitalizeze parcul auto. Mașinile joacă un rol important în cadrul oricărei afaceri, iar leasingul operațional înseamnă arma de care au nevoie managerii pentru a dezvolta o flotă de autoturisme eficiente și sigure.

De ce să îți gestionezi parcul auto prin leasing operațional?

Indiferent de domeniul de activitate, companiile moderne au înțeles că externalizarea unor servicii secundare către operatorii specializați le aduce o mulțime de beneficii. Această variantă inteligentă se aplică și în cazul gestionării flotei de autovehicule. Prin leasing operațional, sunt reduse timpul și costurile generate de administrarea proprie a parcului de mașini. Practic, soluţia presupune folosirea efectivă a vehiculului finanţat pe o perioadă limitată de timp, eliminând totodată o mare parte din riscurile şi nesiguranţa administrării întregii flote. Mașinile nu sunt înregistrate în patrimoniul companiei, iar cheltuiala este deductibilă în totalitate.

Firma de leasing ia asupra sa toate responsabilitățile autovehiculelor date în folosință, iar astfel clientul se poate concentra asupra activității sale de bază fără să irosească resurse prețioase pentru a manageria un domeniu imens. În acest fel, antreprenorii au control exact asupra situației financiare și cunosc în detaliu gradul de performanță financiară, fără să mai aibă griji ce țin de flota auto.

Plata taxelor și a asigurărilor, întreținerea, schimbarea anvelopelor sau reparațiile cad în sarcina firmei de leasing. Mai mult, prin intermediul procedurii de leasing operațional este redusă birocrația și se diminuează suprasolicitarea departamentelor de contabilitate. În plus, beneficiarul elimină și riscul de valorificare al unui vehicul uzat deoarece, la sfârșitul perioadei de contract, acesta este returnat companiei de leasing.    

Ce beneficii îți oferă leasingul operațional

Eficiența financiară și mobilitatea crescută reprezintă unele dintre principalele avantaje ale gestionării flotei auto prin leasing operațional. Clientul beneficiază de un sistem de rate fix, iar acest lucru îi permite să își gestioneze mult mai ușor resursele, investițiile și cheltuielile neprevăzute.

În cazul apariției anumitor defecțiuni, firma de leasing se asigură ca utilizatorul să aibă la dispoziție unul sau mai multe automobile pentru a-și desfășura activitatea în bune condiții. În situația administrării proprii a flotei auto, efectuarea operațiunilor în parametri optimi poate fi afectată în cazul în care compania nu dispune de mașini de schimb. De asemenea, există situații când societatea nu poate beneficia de ofertele speciale ale furnizorilor auto, nu își poate alege modelul sau nu are fonduri suficiente pentru a achiziționa autovehiculele dorite. Prin intermediul firmei de leasing sunt evitate astfel de neajunsuri, fiind garantate serviciile de gestionare a flotei, optimizare și predictibilitate a costurilor.

Cu ajutorul acestei modalități ingenioase de gestionare a flotei auto orice companie se poate bucura de autovehicule de calitate, ușor accesibile. Ia în considerare externalizarea parcului auto dacă te interesează utilizarea mașinilor în cel mai eficient mod posibil și înlocuirea lor cu modele mai noi la fiecare contract încheiat.