Germania şi producătorii auto sunt la un pas de a încheia un acord privind măsurile de reducere a poluării şi care prevede că cei care renunţă la maşinile diesel pot primi maşini noi.

Volkswagen, Daimler şi BMW ar putea oferi proprietarilor de maşini care îndeplinesc standardele privind emisiile Euro 4, precum şi celor care deţin unele modele care îndeplinesc standardele privind emisiile Euro 5, posibilitatea de a-şi schimba automobilele cu unele noi.

Articolul continua dupa recomandari

De asemenea, producătorii auto ar putea plăti o parte din costurile reconfigurării sistemului hardware, susţin sursele, potrivit Agerpres.

"Problema încă nu este complet rezolvată, dar aceasta este direcţia spre care ne îndreptăm", a declarat una din sursele citate de Reuters.

Totuşi, Volkswagen, Daimler şi BMW nu au confirmat informaţia.

Poluarea urbană în multe oraşe germane este mai ridicată decât prevăd normele UE, determinând autorităţile sub presiune să găsească metode de a reduce poluarea.

Germania s-a angajat ca până la sfârşitul anului să actualizeze softul la aproximativ 5,3 milioane de maşini echipate cu motoare diesel, pentru a reduce emisiile poluante cu până la 30%.