Conducerea ecologică este ansamblul de bune practici care permite reducerea considerabilă a consumului de combustibil. Potrivit specialiştilor, un astfel de stil de conducere permite economisirea cu până la 35% a combustibilului comparativ cu șofatul mai „nervos”.

De asemenea, conducerea ecologică permite reducerea riscului de accidente, dar şi de uzură a pieselor maşinii şi protejează mediul de poluare.

Articolul continua dupa recomandari

Care sunt regulile conducerii ecologice?

Folosiţi cât mai mult frâna de motor şi mai puţin pedala de frână şi încetiniţi maşina în mod natural atunci când este posibil. Veţi reduce astfel şi uzura unor piese precum placute de frana. Folosiţi forţa de inerţie a maşinii eliberând pedala de acceleraţie pentru a o încetini.

Evitaţi să accelerați şi să frânați brusc, pentru că aceste gesturi duc la un consum ridicat de combustibil și poluează foarte mult mediul înconjurător. Fiţi atent la drum, pentru a putea să anticipați obstacolele și să încetiniţi din vreme. Este mult mai economic să încetiniți maşina pentru a evita un obstacol decât să frânați brusc și apoi să reporniți.

Optimizaţi schimbarea treptelor de viteză. Prima viteză nu se foloseşte decât pentru a oferi un prim impuls mașinii, deci schimbarea la treapta a doua trebuie să fie făcută rapid. Prima viteză este și cea care consumă cel mai mult, pentru că este cea mai puternică. Accelerarea se face uşor atunci când se trece pragul de 1.000 de rotaţii pe minut. Schimbați întotdeauna viteza într-o treaptă superioară atunci când ajungeți la 2.000 de rotații pe minut în cazul unui motor diesel și la 2.500 de rotații pe minut pentru cel pe benzină. De exemplu, la o viteză de 50 de kilometri pe oră se recomandă treapta a patra sau a cincea. 

Verificarea presiunii cauciucurilor este extrem de importantă. Cauciucurile umflate corect permit un nivel de frecare cu șoseaua mai scăzut, deci automobilul va întâmpina o rezistență mai mică și va consuma mai puțin combustibil. Nu numai presiunea cauciucurilor contează, ci și gradul de echilibrare al roților. Verificați acest lucru la un atelier auto pentru a nu consuma combustibil inutil și a preveni uzura prematură a cauciucurilor și suspensiilor.

La fel de importantă este întreținerea mașinii. Uleiul de motor este unul dintre produsele care mențin automobilul într-o stare perfectă de funcționare. Acesta trebuie să fie înlocuit periodic, cel puţin o dată pe an sau atunci când a fost atins un anumit număr de kilometri (10.000 - 15.000), în funcție de produsul folosit și de nivelul de uzură al motorului.

Planificarea drumurilor este o bună metodă de a economisi combustibil, pentru a evita demaraje și frânări numeroase. De exemplu, puteți folosi aplicațiile care indică aglomerațiile din trafic pentru a vă planifica drumurile.

Conduceți cu o viteză mai mică, mai ales dacă nu vă aflați pe o șosea aglomerată, pentru că acest lucru permite reducerea consumului de combustibil. De exemplu, rularea cu 100-120  de kilometri pe oră în loc de 130 de kilometri permite economisirea unui litru de combustibil, iar timpul necesar pentru parcurgerea distanței crește cu doar cu câteva minute.

Atunci când staționați mai mult de un minut, precum atunci când așteptați la benzinărie, se recomandă oprirea motorului. Energia necesară reporniii motorului este inferioară celei consumate de un motor în relanti. Nu se recomandă acest lucru atunci când așteptați la semafor.

Folosiți mai puține accesorii electrice. Unele sunt necesare pentru rularea în siguranță a mașinii, însă trebuie să fiți conștienți că toate accesoriile electrice, de la faruri la instalația de climatizare și radio, consumă combustibil.

Nu supraîncărcați mașina și eliminați tot ceea ce nu este necesar în mod cotidian. Unii specialiști recomandă chiar umplerea rezervorului doar pe jumătate pentru a reduce din greutatea mașinii.

Unele accesorii, precum portbagajul exterior, sunt necesare în anumite momente, dar ele influențează aerodinamica maşinii şi generează un consum crescut de combustibil. Nu le folosiţi în mod curent. De asemenea, închideți ferestrele în timp ce rulați cu viteză mare.

Folosiţi instalaţia de aer condiționat, care consumă extrem de mult combustibil, doar atunci când chiar este necesar. Iar atunci când o folosiţi, nu reglați temperatura cu mult mai jos decât cea exterioară. În mod normal, folosiţi sistemul de ventilare a aerului, țineți mașina pe cât posibil parcată într-un loc umbros și protejați parbrizul cu un parasolar.

Cea mai bună metodă de a economisi combustibilul este aceea de a nu folosi automobilul decât atunci când este cu adevărat necesar. Mergeți mai degrabă pe jos, cu bicicleta sau optați pentru transportul în comun atât cât este posibil