Încă o noapte de ger şi ploaie îngheţată. În toată ţara, temperaturile vor fi între 0 şi -10 grade. După cozile infernale la vulcanizări, unde cei mai mulţi dintre şoferi au renunţat la schimbarea anvelopelor, unii dintre ei au ajuns la birourile de accidente uşoare. Aşa că, în toată ţara, sunt organizate filtre de control ale poliţiştilor pentru verificarea anvelopelor.

Chiar dacă nu ninge în toată ţara, poliţiştii au ieşit în stradă, iar anvelopele sunt la control!

Articolul continua dupa recomandari

Doamnele par mai puţin pregătite decât bărbaţii. Cele mai multe maşini neechipate pentru iarnă sunt conduse de femei.  Iar scuzele lor îi vizează... tot pe bărbaţi. 

La vulcanizări, într-adevăr, e coadă. De câteva zile, şoferii stau câte trei-patru ore să schimbe anvelopele. Timpul trece mai greu pentru cei care sunt singuri în maşini. 

Unii renunţă. Dar e un risc asumat. Anvelopele de iarnă, în sezonul rece, sunt obligatorii. 

Şoferii riscă să fie sancţionaţi cu amenzi de la 1.305 lei la 2.900 lei şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare, explică CIPRIAN ROMANESCU, purtător de cuvânt IPJ ILFOV.

Pentru a vedea care sunt riscurile la care ne expunem, am făcut un test. Pe un drum alunecos, într-un mediu controlat, am ales două maşini. Una echipată pentru vară, alta pentru iarnă.