Un şofer român de TIR a primit o amendă de peste 26.000 de euro, în Fresnes-lès-Montauban (Franţa), după ce jandarmii francezi au descoperit că acesta a condus cu un alt card de tahograf şi nu a respectat timpii de odihnă şi conducere.

Jandarmii francezi au postat, pe Facebook, mai multe informaţii şi imagini de la un control efectuat pe 3 septembrie 2019, pe autostrada A1, în zona Fresnes-lès-Montauban.

Articolul continua dupa recomandari

În timpul controlului, autorităţile au oprit în trafic un camion condus de un şofer român.

În urma verificărilor, jandarmii au descoperit că şoferul român de TIR, care conducea un camion al unei firme din Spania, a încălcat de nu mai puţin de 31 de orei regulamentul european.

Printre cele mai grave contravenţii săvârşite se numără folosirea unui card tahograf care nu aparţine şoferului şi nerespectarea timpilor de conducere şi odihnă.

Jandarmii au descoperit că şoferul român, dar şi colegul său, au condus fără oprire.

Astfel, autorităţile franceze au aplicat o amendă în valoare totală de 26.250 de euro şi au confiscat camionul.

'Faptele comise nu numai că reprezintă un grav pericol pentru siguranţa rutieră, dar înseamnă şi o concurenţă neloială practică de unele societăţi', se arată în postarea Jandarmeriei.