Legenda spune că, pe locul unde se află astăzi, Detunata Goală, un uriaş, care duşmănea zânele, şi-a surprins fiul în braţele uneia. A omorât-o, iar la rândul său, fiul şi-a omorât tatăl. Pământul s-a deschis, trupurile lor au fost înghiţite de adâncuri, iar din adâncimi au ieşit flăcări, care s-au stransformat în stană de piatră.

Articolul continua dupa recomandari

Situată în judeţul Alba, rezervaţia naturală Detunata Goală este o arie protejată, cu zone întregi lipsite de pădure, cu pereţi stâncoşi de o frumuseţe uluitoare, înalţi de 75 de metri. 

Una dintre cele mai importante destinaţii turistice din Munţii Apuseni, numele provine de la rocile masive care se desprindeau din munte, provocând la cădere, un zgomot asemănător tunetelor.

Potrivit legendelor, pe locul unde se află astăzi, Detunata Goală, un uriaş, care duşmănea zânele, şi-a surprins fiul în braţele uneia. A omorât-o, iar la rândul său, fiul şi-a omorât tatăl. Pământul s-a deschis, trupurile lor au fost înghiţite de adâncuri, iar din adâncimi au ieşit flăcări, care s-au stransformat în stană de piatră.

Zona a devenit populară datorită coloanelor de bazalt prismatice, care o alcătuiesc şi a priveliştii spectaculoase asupra acestora.

Pe drumul spre Detunata Goală îşi avea casa Fefeleaga

Accesul în zonă se face din Munţii Metaliferi. Pornind cu mașina din Alba Iulia pe drumul național DN 74, trecând prin Zlatna traversând Pasul Bucium (915 m) până la satul Cerbu (situat la 6 km sud-vest de Abrud) la 7 km depărtare se află comuna Bucium (sinonim instrumentului muzical "tulnic" folosit de păstorii din regiunile de munte).

Traseul până la Detunata Goală porneşte din mijlocul satului Bucium Sasa, durează aproximativ o oră şi este destul de solicitant. Specialiştii atrag atenţia că traseul nu trebui făcut fără echipament special (bocanci, geacă şi pantaloni de munte).

De-o parte şi de alta a drumului forestier  sunt păşiuni cu case sau hambare. Ultima parte a traseului este destul de abruptă, dar odată ajunşi în vârf, priveliştea merită toate eforturile.

Pe drum, iubitorii de drumeţii se pot opri la Popasul Fefeleaga. Potrivit proprietarului, numele nu este ales întâmplător. Casa ar fi aparţinut chiar eroinei din nuvela lui Ion Agârbiceanu, iar el ar fi strănepotul acesteia.

Detunata Goală este o destinaţie turistică ce nu trebuie ratată, spun localnicii. Drumul forestier, acoperit cu covoare de muşchi pe porţiuni întregi, liniştea totală care te însoţeşte pe tot parcursul traseului, măestria stâncilor şi priveliştea din vîrful acestora fac din regiune, un loc de care românii se pot bucura în timpul concediilor de vară.


Ești martorul unui eveniment deosebit, ieșit din comun sau amuzant?

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play), filmează sau fotografiază și trimite către echipa editorială a unuia dintre cele mai bune programe de știri din România.

- Intră pe pagina de Facebook a Observator și lasă-ne un mesaj însoțit de datele tale de contact.