Legendarul pilot spaniol de raliuri Carlos Sainz a abandonat joi noaptea ediţia 2017 a Raliului Dakar, după o spectaculoasă ieşire în decor în timpul căreia maşina i s-a rostogolit de 4 ori, înainte de a cădea într-o râpă.

Articolul continua dupa recomandari

Veteranul iberic, campion în 2010, a scăpat nevătămat şi a explicat accidentul: "Am intrat în curbă cu viteză prea mare, era prea strânsă curba, m-am păcălit. Am frânat, apoi am derapat. Acum am dureri de spate. Nu cred că maşina mai poate fi reparată, e mult prea avariată!"

Incidentul a avut loc în etapa a patra a Raliului Dakar, între Jujuy şi Tupiza, la începutul căreia Sainz pierduse 10 minute din cauza defectării sistemului de navigaţie.

Tot joi a abandonat un alt favorit, qatarianul Nasser Al-Attiyah (Toyota), campionul din 2011 şi 2015, tot din cauza unui accident.


Vrei mai mult?

- Ramâi conectat! Urmăreşte ediţiile integrale Observator pe AntenaPlay! Disponibil pe laptop, telefon, tabletă şi Smart TV.

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play) și o să ai parte de mai mult, mai bine, mai repede.