Simona Halep a trecut de letona Jelena Ostapenko, în semifinalele China Open, cu scorul de 6-2, 6-4 şi va fi de luni numărul 1 mondial.

Articolul continua dupa recomandari

Gazzetta dello Sport, după meciul Simonei Halep: "În doar 75 de minute, Halep s-a răzbunat pentru finala pierdută la Roland Garros"

Stere Halep, tatăl Simonei Halep, a declarat că a reuşit să discute puţin cu fiica sa, după ce a câştigat meciul cu Jelena Ostapenko.

"Am trecut greul, acum putem sta relaxaţi. Am ajuns acolo unde ne-am dorit de ani de zile. Am trăit intens această partidă, am avut de mai multe şansa, dar din eşecuri te consolidezi, iar rezultatele vin. Am vorbit puţin cu ea. "Tată, am reuşit să ajungem numărul 1", asta mi-a spus. Apoi am izbucnit în lacrimi şi am zis să vorbim mai târziu, când ne potolim. Eu am izbucnit în lacrimi mai mult ca ea. Înfrâgerile sunt cele mai bune, pentru a parcurge un drum atât de lung. La ea nu a fost noroc, a fost multă muncă şi trudă. Ea trebuie să muncească mult pentru a realiza lucruri mari. Primul telefon l-am primit de la Gică Hagi. Ne-a urat să rămânem numărul 1 şi să câştige Grand Slam-uri", a declarat tatăl Simonei Halep.

Marca titrează, după ce Simona Halep a devenit noul număr 1 mondial: "Domnia Garbinei Muguruza s-a încheiat. Halep, decisă să nu mai scape şi trenul ăsta"

Virginia Ruzici, fosta câştigătoare a turneului de la Roland Garros şi managerul Simonei Halep, a declarat că românca a reuşit o performanţă extraordinară prin ajungerea în vârful ierarhiei WTA.

"Este un moment extrem de emoţionant, nu credeam să mai trăiesc asemenea momente. Simona e mare, e extraordinară. Este foarte important şi măreţ pentru ea şi tenisul românesc. Am auzit de ea când avea 14 ani, fiind în România, în trecere, când Florenţa Mihai m-a rugat să trec pe la terenul ei, să bat mingea cu fetele, cu Halep, cu Irina Begu şi Andreea Mitu. Mi-am dat seama că era cea mai talentată. Când a câştigat Roland Garros la juniori am estimat potenţialul ei la primele zece din lume. Am avut o viziune, ca să spun aşa, şi am dorit să lucrez alături de ea.  Simona a avut multă presiune până acum, va trebui să muncească mai mult pentru a se menţine acolo, dar din punct de vedere psihologic va fi mai uşor pentru ea. Va fi eliberată de această presiune care a fost pe capul ei în ultimii trei ani. A jucat acum cu multă luciditate, iar după ce a învins-o pe Şarapova s-a eliberat complet. E bine că s-a întâmplat acest lucru la un astfel de turneu, nu la un Grand Slam", a declarat Ruzici.

Simona Halep, lăudată şi de cotidianul spaniol As: "De data asta nu a tremurat"

Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat că Simona Halep a reuşit să devină liderul WTA după ce şi-a îmbunătăţit serviciul şi a fost mai agresivă, el subliinind că de acum toate celelalte jucătoare vor dori s-o învingă pe sportiva noastră.

"Am spus mereu că va deveni numărul 1 când va veni momentul. Cred că şi-a îmbunătăţit serviciul al doilea şi a fost mai agresivă. Pentru tenis este mult, este un ciclu acum şi în viitor şi băieţii se vor ridica la nivelul fetelor. Problema e că de acum toate vor s-o bată pe ea. Pavel e foarte bine că a venit, pentru că vorbeşte româneşte, e mai aproape de ea, se cunosc de mai mult timp", a spus Năstase.

Tribut impresionant al WTA pentru Simona Halep. Un videoclip spectaculos a fost publicat după ce sportiva noastră a devenit lider mondial (VIDEO)

Simona Halep a jucat perfect meciul cu Jelena Ostapenko şi a devenit noua regină a clasamentului WTA, scrie si cotidianul L'Equipe. "Simona Halep a jucat meciul perfect în faţa Jelenei Ostapenko. Emoţia de la final a fost vizibilă. Pentru că românca nu doar a ajuns în finala la Beijing, ci va fi de luni noul număr 1 mondial. Noua regină a clasamentului WTA va trebui să aştepte pentru a-şi cunoaşte adversara din finala de duminică, dintre Caroline Garcia şi Petra Kvitova", a notat L'Equipe.

Simona Halep a făcut o scurtă declaraţie după meci, în care a precizat că nu va uita niciodată această zi. "Mulţumesc, China! N-am să uit niciodată această zi şi nici acest turneu. Este uimitor că sunt numărul 1 mondial. Mulţumesc pentru sprijinul din această săptămână. Am avut meciuri incredibile, am reuşit s-o înving pe Maria Sharapova. Vreau să mulţumesc familiei, staff-ului meu. E ziua mea specială. E foarte multă emoţie în acest moment, mulţumesc Andrei. Vă aştept şi mâine, turneul nu este încheiat încă", a declarat Simona Halep la finalul partidei.

Ea a ratat trei ocazii până în prezent, în finala de la Roland Garros, în care a fost învinsă de Ostapenko, în sferturile turneului de la Wimbledon, când a pierdut în faţa Johannei Konta, şi în finala de la Cincinnati, în care a fost întrecută de Garbine Muguruza.

Simona Halep va urca pentru prima dată în carieră, pe locul 1 WTA,  devenind prima româncă lider mondial în tenis, al doilea român, după Ilie Năstase, care a fost numărul 1 ATP 40 de săptămâni, între 23 august 1973 şi 2 iunie 1974, şi a 25-a jucătoare care urcă pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei, în istoria de 44 de ani a WTA.

SIMONA HALEP A CÂŞTIGAT meciul în două seturi, 6-2, 6-4.

Update 11:02 Românca preia jocul în setul doi, cu scorul de 5-4.

Update 10:57 Halep are o ieşire nervoasă la o minge pe linie reuşită de adversara letonă. Scorul este strâns, 3-3.

Update 10:54: Ostapenko preia conducerea în al doilea set. Este 2-1.

Update 10:42 Românca începe în forţă şi setul al doilea, când a răspuns cu un game câştigat pe propriul serviciu.

Update 10:40 Halep isi adjudeca primul set, scor 6-2. Primul set s-a desfăşurat pe durata a 40 de minute.

Update 10:37  A doua dubla greseala pentru Ostapenko, inca o egalitate. Simona profita de a cincea minge de break si castiga un game care a durat peste 10 minute. 

Update 10:32 Ostapenko reuseste incredibil trei puncte consecutive si are sansa de a inchide game-ul.

Update 10:30 Prima dubla greseala comisa de Jelena. Dupa un as al adversarei, Halep trimite cu forehandul si are trei mingi de break.

Update 10:20 Halep castiga serviciul, dupa ce letona a beneficiat de prima minge de break din aceasta confruntare.

Update 10:15 - Ostapenko recuperează un game. Este 3-2 pentru româncă.

Update 10:10 - Halep câştigă pe serviciu şi se distanţează la 3-1.

Scorul în acest moment este 2-1 pentru Halep, în primul set.

Update 10:05: Simona Halep conduce cu 2-0, în primul set. Ostapenko a aruncat cu racheta.

10:00 - A început meciul, primul game îl câştigă Simona. Este 1-0, în primul set.