Atacantul portughez Cristiano Ronaldo, recentul câştigător al Balonului de Aur, şi-a adjudecat premiul pentru cel mai bun jucător al anului 2016,  în cadrul Galei Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), desfăşurată luni seara, la Zurich. 

Articolul continua dupa recomandari

Jucătorul echipei Real Madrid (31 ani) cucerise în decembrie al patrulea său Balon de Aur, decernat de revista France Football, după un an 2016 de excepţie, în care a câştigat Liga Campionilor, Supercupa Europei şi Cupa Mondială a cluburilor cu formaţia spaniolă, dar şi Campionatul European cu naţionala Portugaliei.

În clasamentul alcătuit de FIFA, Ronaldo i-a devansat pe argentinianul Leo Messi (FC Barcelona) şi pe francezul Antoine Griezmann (Atletico Madrid).
   
Cristiano Ronaldo Dos Santos Aveiro s-a născut pe 5 februarie 1985 în Madeira, are 1,85 m şi 80 kg şi şi-a început cariera la Sporting Lisabona, unde a fost promovat în echipa de seniori de românul Ladislau Boloni, după care s-a transferat la Manchester United (2003-2009), iar din 2009 joacă la Real Madrid.

A adunat 136 de selecţii pentru naţionala Portugaliei, pentru care a marcat 68 de goluri.

Palmaresul său cuprinde trei trofee ale Ligii Campionilor, cucerite în 2008, 2014 şi 2016, trei Cupe Mondiale ale cluburilor (2008, 2014, 2016), două Supercupe ale Europei (2014, 2016), trei titluri de campion al Angliei (2007, 2008, 2009), Cupa Angliei (2004), două Cupe ale Ligii engleze (2006, 2009), două Supercupe ale Angliei - Community Shields (2007, 2008), un titlu de campion al Spaniei (2012), două Cupe ale Spaniei (2011, 2014), Supercupa Spaniei (2012), Supercupa Portugaliei (2002).

A mai fost desemnat de FIFA cel mai bun jucător al anului în 2008, 2013 şi 2014, ultimele două ediţii ale premiului fiind organizate împreună cu France Football.

A câştigat Gheata de Aur, pentru cel mai bun marcator din Europa, de patru ori, în 2008, 2011, 2014 şi 2015.

Deţine recordul de goluri marcate într-un sezon al Ligii Campionilor (2013-2014: 17).

A fost de cinci ori cel mai bun marcator din Champions League (2007-2008: 8 goluri; 2012-2013: 12 goluri; 2013-2014: 17 goluri, 2014-2015: 10 goluri, 2015-2016, 16 goluri).

Este cel mai bun marcator din istoria Champions League, cu 96 de goluri.

A fost golgheter în Premier League în 2008, cu 31 goluri, şi de trei ori în Primera Division, în 2011, cu 41 goluri, în 2014, cu 31 goluri, şi în 2015, cu 48 goluri.


Ești martorul unui eveniment deosebit, ieșit din comun sau amuzant?

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play), filmează sau fotografiază și trimite către echipa editorială a unuia dintre cele mai bune programe de știri din România.

- Intră pe pagina de Facebook a Observator și lasă-ne un mesaj însoțit de datele tale de contact.


Spune-ne ce a trezit în tine acest articol. Alege una dintre emoții.

  • Mândrie0
  • Speranţă0
  • Iniţiativă0
  • Indignare0
  • Revoltă0